Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deplasare grea pentru CFR

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 5 august 2013 ·

CFR Cluj va juca în această seară în deplasare cu FC Vaslui, una dintre rivalele "feroviarilor" din ultimii ani. Elevii lui Mircea Rednic speră să obțină în Moldova prima victorie din acest sezon.

Deși la CFR s-a schimbat antrenorul și o bună parte din echipă, în pauza competițională, rezultatele întârzie să apară. "Feroviarii" au obținut doar două puncte în primele două etape, deși au jucat împotriva unor nou-promovate, FC Botoșani și ACS Poli Timișoara. Mircea Rednic, tehnicianul din Gruia, a declarat că speră într-o victorie în meciul de la Vaslui și că va aborda partida cu o tactică de contra-atac. "Simt o dorinţă ca CFR să facă puncte, să câştige. Demult nu am mai văzut o reacţie ca a publicului din Gruia când eram conduşi în meciul cu Poli Timişoara. Fanii mi-au cerut şi mie şi jucătorilor să nu pierdem în aceste etape, dar am întâlnit echipe nou-promovate, extrem de motivate. Acum ne dorim prima victorie. Nu vom mai ieşi cu un pressing foarte avansat, îi vom lăsa şi pe alţii să ne atace", a spus Rednic.

"Puriul" a mai declarat că "feroviarii" vor mai transfera un fundaș, acest lucru urmând să se materializeze în viitorul foarte apropiat. "Vrem să aducem un fundaş mai bun decât ce avem noi în acest moment, sper să vină săptămâna aceasta", a spus antrenorul CFR-ului.

FC Vaslui a făcut cu un punct mai mult decat CFR în primele două etape. Moldovenii au câștigat meciul de acasă cu Rapid, 2-1, și au cedat în deplasare la Dinamo, 0-2. În urma acestui rezultat, antrenorul Ilie Stan a fost demis, fiind înlocuit de Costel Botez, cel care se ocupa înainte de echipa de juniori a clubului.

Partida dintre FC Vaslui și CFR Cluj se va disputa în această seară, de la ora 21.30 și va fi transmisă în direct de DigiSport 1. Arbitrul îintâlnirii este Sebastian Colțescu din Craiova, care va fi ajutat la cele două margini de Octavian Șovre din Oradea și Vasil

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 46 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°