Numărul cerşetorilor care apelează zilnic la mila zălăuanilor a crescut alarmant în ultima perioadă. De vină este criza – spun reprezentanţii instituţiilor abilitate să combată fenomenul – dar şi faptul că instrumentele legale pentru combaterea lor sunt, practic, inutile.
Şeful Poliţiei Locale, Călin Horvat, ne-a explicat în cadrul emisiunii Necenzurat de la Sălăjeanul TV că ,,având în vedere faptul că din 2003 nu se mai poate face închisoare pentru cerşetorie, singura sancţiune ce poate fi aplicată este amenda contravenţională. Evident, niciunul nu o plăteşte, aşa că amenda este transformată de judecător în muncă în folosul comunităţii. Conform legii, cerşetorii nu pot fi obligaţi să muncească, aşa că ei trebuie să vină la primărie să semneze că vor să lucreze, ceea ce, evident, nu se întâmplă. Drept consecinţă, munca în folosul comunităţii se transformă din nou în amendă şi se reia astfel acest cerc vicios, din care cerşetorii agresivi şi insistenţi scapă neatinşi”.
Potrivit lui Horvat, în perioada 2011 - 2012, în Zalău au fost transformate în muncă în folosul comunităţii, în baza mandatelor de executare emise de instanţă, 135 de amenzi. Dintre acestea, doar 41 au fost executate, diferenţa de 96 fiind transformate, din nou, în amendă. Cert este că tot acest proces durează foarte mult, iar de cele mai multe ori contravenienţii scapă printre degete din cauza legii mult prea permisive. Călin Horvat spune că a prezentat problema şi parlamentarilor sălăjeni, însă, deoacamdată, discuţiile nu s-au concretizat prin niciun demers legislativ.
Cerşetorii din Zalău se bazează, în mare parte, pe copii, pe care îi pun la cerşit fără nicio jenă. Călin Cosma, ofiţer în cadrul Jandarmeriei Sălaj, susţine că pot fi luate măsuri împotriva părinţilor care îşi pun copiii la cerşit numai atunci când se poate demonstra că aceştia nu şi-au supravegheat copiii. Potr