Motto: „Sustine et abstine!” (lat. Rabdă şi stăpâneşte-te!)

Gata, s-a terminat, n-o să mai numărăm anii după era creştină, ci după era politică, care începe (s-a stabilit deja, nu mai puteţi interveni pe la curţile străine) cu 23 iulie 2013, care devine prima zi din primul an, deceniu, secol şi mileniu din amintita eră. Şi, cum lumea nu prea îşi dă seama de scurgerea timpului, amintim că au trecut deja câteva zile de la evenimentul epocal când omenirea, cu respiraţia tăiată, a asistat la transformarea Alianţei Populare în partid politic, măreţul şi triumfătorul Partid al Mişcării Populare, proprietate prezidenţială nerecunoscută, menită să joace un rol politic major, după acel istoric „adio PDL”. Evenimentul, cuprins în presa mondială la etc., a fost urmat (oare se putea altfel?) de ieşirea domnului Băsescu la rampa ţării, retrageri cu torţa democraţiei, prin mulţimi de foşti ceapişti, recuperări de popularitate pierdută, bere la botul calului, fotografii cu femei gravide (speranţe deşarte!), săgeţi aruncate spre Ponta şi altele aflate pe meniu, în afară de brânză cu mămăligă. După cum anunţa un oarecare Tomac, şef la Mişcarea Populară (mai bine zis agitaţia populară), partidul acesta se împărtăşeşte dintr-o ideologie de centru-dreapta, ceea ce, să recunoaştem, este o inovaţie politică de Dâmboviţa, pentru că o mişcare populară nu prea poate fi de dreapta, dar s-au mai văzut cazuri când dreptacii noştri au câştigat alegerile cu ideile stângii, ba chiar cu ale lui Vadim Tudor, tribun ajuns la ananghie, ca să vezi unde te duce gura rea şi spurcată. Dacă, aşa cum a început la Piteşti, racolarea PDLiştilor continuă, PMP va fi aceeaşi Mărie cu altă pălărie, „alte măşti, aceeaşi piesă”; să ne aşteptăm ca la alegerile europarlamentare să avem şi parlamentari din partidul mişcare, deşi noţiunea „partid” include alianţa şi asocierea.

De fapt şi de drept, dom