Turneul internaţional feminin de tenis de la Arad, ajuns la ediţia a noua şi dotat cu premii în valoare de 10.000. de dolari, şi-a consumat, ieri, finalele din calificări, opt jucătoare reuşind accederea pe tabloul principal al Trofeului Ilie Năstase. Şase dintre ele sunt românce: Oana Simion, Gabriela Duca, Simona Ionescu, Ştefana Andrei, Ana Vlăduţu şi Irina Fetecău. Elizabeta Bauer, reprezentantă a Serbiei şi slovaca Barbara Kotelesova sunt celelalte două jucătoare care au pătruns pe tabloul principal, a cărui tragere la sorţi s-a desfăşurat aseară, la Hotel Coandi.
Goia şi Mitrea, două arădence pe tablourile principale
La eveniment le-am remarcat pe arădencele Karina Goia, wild-card la simplu şi Rebeca Mitrea, wild-card pe tabloul de dublu şi eliminată în calificări la simplu, Diana Enache Buzean, campioana din 2011, Anastasia Vdovenco, Ana Vlăduţu sau Irina Fetecău, în timp Anela Freer, director de turneu, Mihai Dumitrescu, supervizor ITF şi Alexandru Meszar, directorul DSTJ Arad, au reprezentat organizatorii. Arădencele Goia şi Mitrea, ambele studente în SUA, s-au arătat încântate de revenirea acasă şi de ocazia de a putea participa din nou la turneul arădean, în timp ce Diana Enache revine şi ea la Arad după un an de pauză dar şi după o operaţie la genunchi.
Marţi se joacă doar trei meciuri de simplu
Revenind la tragerea la sorţi a tabloului principal, să spunem că primul tur programează destule meciuri interesante, cum ar fi Arabela Rabener Fernandez (Spania, favorită 1, 515 WTA) vs. Oana Simion (princila favorită în calificări), Karina Goia (WC) vs. Ioana Ducu (857), Elizabeta Bauer (Serbia, venită din calificări) vs. Ema Mikulcic (Croaţia, favorită 8, 741 WTA), Vivien Juhaszova (Slovacia, favorita 4, 599 WTA) vs. Gabriela Talabă (886 WTA), Irina Fetecău (venită din calificări) vs. Anastasia Vdovenco (766 WTA), Ioana Roşca (favo