Cel mai bine clasat jucător de tenis din România în clasamentul ATP, Victor Hănescu, va dona banii câştigaţi în Cupa Davis pentru dezvoltarea tenisului la nivel de juniori prin campania "Orice campion are un început", informează Mediafax. În cadrul acestei campanii se doreşte sprijinirea elevilor şi juniorilor de pe întreg teritoriul României. Primul eveniment va avea loc, joi, la Tenis Club Curtea de Argeş, unde câteva sute de juniori vor primi echipament sportiv care să îi ajute în dezvoltarea unei cariere în sport.
"Mi-am dorit dintotdeauna să văd că juniorii români beneficiază de acelaşi suport ca şi cei din alte ţări. Avem resursele necesare şi ar fi păcat să nu le folosim. Campania aceasta va crea un precedent şi, sper eu, cu ajutorul viitorilor parteneri, să facem fericiţi cât mai mulţi copii", a declarat Victor Hănescu.