Bursa de la Bucureşti a crescut ieri cu 1,28%, în ciuda evoluţiei preponderent descendente de pe principalele burse internaţionale, recuperând astfel din decalajul pierdut în săptămânile precedente.
„Nu în ultimul rând, scăderea dobânzii de politică monetară a BNR la 4,5% pe an a declanşat un val suplimentar de interes pentru plasamentele prin interemediul pieţei de capital. Pe măsură ce dobânzile bancare vor scădea, piaţa de capital românească va deveni mai atractivă prin prisma randamentelor posibil a fi obţinute de către investitori“, a declarat Mihai Chişu, broker la Swiss Capital.
La închiderea şedinţei de marţi, acţiunile Fondului Proprietatea erau cotate la 0,672 lei, preţ cu 1,51% peste închiderea de luni şi, totodată, cu numai 0,44% sub maximul istoric atins în ziua listării, de 0,675 lei/titlu. Preţul de la finalul primei şedinţe a acţiunilor FP la bursă a fost de 0,6495 lei.
„Pe măsură ce acţiunile Fondului Proprietatea au tins spre nivelul maxim istoric s-a constatat o creştere sensibilă a volumelor tranzacţionate. Programul de listări anunţat de statul român, evoluţia favorabilă a pieţelor externe şi, în mod particular, derularea programului de răscumpărare sunt elementele care au potenţat evoluţia acestor titluri“, a mai spus Chişu.
Investitorii au realizat 343 de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea, în valoare cumulată de 10,8 milioane lei (2,4 milioane euro). Majoritatea tranzacţiilor au avut volume reduse de titluri, iar valoarea medie a unei operaţiuni a fost de 31.500 de lei.
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost în creştere cu 1,14%. Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,75%. Titlurile SIF Banat-Crişana au scăzut cu 0,39%, iar acţiunile celorlalte