Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia găzduiește în acestă perioadă Conferinţa anuală de didactică – cercetare şi practică în didactica modernă. Deschiderea oficială a avut loc marți, în Amfiteatru A9 al Univerisății.
A treia ediţie a Conferinţei a fost deschisă în prezenţa prorectorului Moise Achim, profesorului Florea Voiculescu, inspectorului MEN Niculae Cristea, şi invitaţilor Laura Emilia Şerbănescu (Universitatea Politehnica Bucureşti), Muşata Bocoş (Universitatea ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca), Vasile Molan (Universitatea Bucureşti).
Pe parcursul a două zile, cadrele didactice vor participa la ateliere, prezentări de lucrări și dezbateri printre care: Managementul lecţiilor demonstrative în practica pedagogică a studenţilor, Centrarea curriculumului pe educabil – o autentică provocare psihologică şi pedagogică, Normativ, practic şi teoretic în practica pedagogică a viitorilor profesori, Raţionalizarea gestionării timpului de învăţare prin sistemul creditării programelor de studii, Psihopedagogie şi didactică generală, dar și multe altele.
Conferința se încheie miercuri, 7 august, când se va face un raport privind activitățile în plen și activitățile pe ateliere.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=223347
Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia găzduiește în acestă perioadă Conferinţa anuală de didactică – cercetare şi practică în didactica modernă. Deschiderea oficială a avut loc marți, în Amfiteatru A9 al Univerisății.
A treia ediţie a Conferinţei a fost deschisă în prezenţa prorectorului Moise Achim, profesorului Florea Voiculescu, inspectorului MEN Niculae Cristea, şi invitaţilor Laura Emilia Şerbănescu (Universitatea Politehnica Bucureşti), Muşata Bocoş (Universitatea ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca), Vasile Molan (Universitatea Bucureşti).
Pe parcursul a două zile, cadrele didactice vor participa la ateliere, p