Dacă la 3 august 1977 aproape toată suflarea Văii Jiului a fost solidară cu protestul minerilor, în curtea minei Lupeni adunându-se zeci de mii de cetăţeni din toate localităţile Văii, trebuie amintit că în zilele de 5-6 august 1929 greviştii lupeneni nu au avut parte de solidaritatea ortacilor lor de la celelalte mine. Deşi revendicările minerilor lupeneni din 1929 erau valabile şi pentru ortacii de la celelalte mine ale Văii Jiului, aceştia nu s-au deplasat la Lupeni, văzându-şi în mod obişnuit de şut. Totuşi, ziua de 6 august, „ziua de sânge” sau „ziua măcelului” de la Lupeni, cum titrau ziarele vremii, a rămas întipărită în memoria colectivă a tuturor minerilor. Bineînţeles că la aceasta a contribuit şi dibacea propagandă comunistă, care a reuşit să deturneze adevărul istoric al grevei, cei 22 de mineri morţi prin împuşcare devenind adevărate simboluri ale luptei muncitoreşti, în fapt doar nişte marote ale unei istorii falsificate.

Din 1929 şi până la instalarea comuniştilor la putere, greva din 1929 a ocupat spaţii modeste în presa timpului. Situaţia s-a remediat după venirea comuniştilor la putere, când Cimitirul Central din Lupeni, unde sunt îngropaţi cei 22 de mineri ucişi la 6 august, a devenit până în 1989 un loc favorit de pelerinaj al comuniştilor.

Încercând să răspundem la întrebarea din titlu, Ziua Minerului – sărbătoare sau comemorare?, facem un scurt istoric al zilelor de sărbătoare ale minerilor.

Prima sărbătoare a minerilor a fost „Sf. Varvara”, ocrotitoarea minerilor, celebrată an de an la 4 decembrie. După cum am arătat într-un documentar publicat în Prăvălia cu istorii, în perioada antebelică aceasta era sărbătorită cu mare fast în Valea Jiului. După 1 decembrie 1918, şi pe fondul naţionalismului, sărbătorirea Sf. Varvara ca zi a minerilor scade din intensitate. În schimb, o altă sărbătoare îşi face loc şi în Valea Jiului