Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa tinerei canotoare incendiată de soţ s-a sfârşit

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 6 august 2013 ·

Soţul aflat în arest susţine că este nevinovat.

Oana Albu, canotoarea din Iaşi incendiată de propriul soţ, a decedat. Tânăra de 20 de ani şi-a dat ultima suflare pe patul Spitalului de Arşi din Bucureşti, duminică dimineaţă. După două săptămâni de chin, organismul său a cedat. Medicii au încercat să amâne cumplitul deznodământ inducându-i starea de comă, însă nu au reuşit să-i ofere decât câteva zile de viaţă în plus. Conectată la aparate, nu a mai supravieţuit decât o săptămână. „În urma incendierii, pacienta prezenta arsuri pe 70% suprafaţă corporală, gradele II, III şi IV. Starea sa era critică“, a precizat conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef la UPU-SMURD. Din cauza rănilor severe şi a leziunilor prezente pe tot trupul, tânăra a trecut prin dureri crunte, greu de suportat de orice fiinţă. Zi şi noapte, la căpătâiul ei a stat în permanenţă cea care i-a dat viaţă. În tot acest timp, mama Oanei a plâns şi s-a rugat. Contactată ieri de reporterii „Ziarului de Iaşi“, femeia abia putea vorbi, fiind devastată de durere. „Ne-am pierdut fetiţa duminică dimineaţa, la ora 7:10. Îmi pare rău, nu pot să vă spun mai multe, încă nu pot accepta ce se întâmplă. O vom aduce la Iaşi, joi o vom înmormânta“, a spus Petronela Cîrjă, mama canotoarei.

Certurile erau frecvente

Destinul tinerei avea să se schimbe radical pe 19 iulie, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Soţul Oanei, Gabriel Albu, în vârstă de 23 de ani, s-a întors de la muncă şi a început să se certe cu partenera sa de viaţă. Discuţiile aprinse în sânul familiei lor erau frecvente, însă de această dată i-au fost fatale tinerei. Nemulţumirile bărbatului erau legate de faptul că socrii nu doreau să îi facă acte pe casa în care locuia cu soţia sa, în Ţuţora. De aici, neînţelegerile lor au degenerat, iar bărbatul a început să-şi acuze soţia că i-ar fi infidelă. Disputa aprinsă dintre cei doi s-a finalizat cu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 40 minute
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines. Mai multe zboruri au înregistrat întârzieri

Ziare.com acum 58 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi, 26 decembrie, restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dint

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 2 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 2 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Moarte suspectă la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu în a doua zi de Crăciun. Un deținut a fost găsit fără suflare în celulă

Ziare.com acum 58 minute
O persoană privată de libertate, în vârstă de 47 de ani, a decedat, joi dimineaţă, 26 decembrie, în camera de deţinere în care se afla la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu efectuează cercetări pe

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Ministerul Mediului propune un Plan naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care stabileşte ţinte anuale pentru realizarea de achiziţii ecologice de către autorităţile şi entităţile contractante

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Planului naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care vizează implementarea unui plan de acţiune care stabileşte ţinte a

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°