Scris de Simion Todoca - Liderul conservatorilor arădeni, despre situaţia unui partid la guvernare, dar în opoziţie pe plan local.
JURNAL ARĂDEAN: D-le Purcaru, cum este să fii la putere, ca partid, dar, în acelaşi timp, să fii în opoziţie pe plan local?
MIRCEA PURCARU: Mai întâi, să punem în balanţă ce înseamnă pentru un judeţ şi pentru un municipiu să aibă la conducere partidul aflat în opoziţie la nivel naţional. Oricum ai întoarce-o, este o situaţie ingrată, în care judeţul, respectiv municipiul, suferă de două ori: odată pentru că tu, ca partid aflat la guvernare, te trezeşti că nu poţi să promovezi proiecte în folosul comunităţii, fiindcă maşina de vot a puterii locale le respinge din start, iar comunitatea nu poate beneficia. În al doilea rând, cetăţeanul nu numai că este păgubit prin nepromovarea iniţiativelor respective, dar se mai trezeşte şi cocârjat de poveri sociale şi financiare pe care puterea locală le impune, tot prin maşina de vot.
Să vedem care este situaţia şi din punct de vedere al partidului.
MIRCEA PURCARU: La fel de ingrată. Atât partidul, cât şi liderii săi primesc permanent bobârnace nemeritate, pentru că puterea locală trece tot ce se face bine de către Guvern în contul său, dar aruncă toate relele, inclusiv pe cele care îi aparţin în exclusivitate, în cârca Guvernului, respectiv a partidului local. Este o zicală veche, care spune că românul îşi bate cuie în cap ca să strice foarfeca frizerului. Cam aşa este şi cu puterea locală aflată în opoziţie la nivel naţional, numai că ea bate cuiele în capetele arădenilor. După ce aruncă pe tine o găleată cu lături, te arată cu degetul că eşti murdar. Din păcate, fiindcă aşa se vede din exterior, mai primeşti lovituri nemeritate şi din partea oamenilor de bună credinţă sau din partea presei. Nicidecum pentru că presa ar avea ceva cu tine, ci pentru că, din exterior, cum spun