Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JAPONIA COMEMOREAZĂ: 68 de ani de la bomba nucleară de la Hiroshima

Publicat in Actualitatea prahoveană, marți 6 august 2013 ·

Zeci de mii de persoane s-au reunit marţi dimineaţă la Hiroshima pentru a marca 68 de ani de când a fost lansată prima bombă atomică din istorie, care a devastat acest oraş din vestul Japoniei.

Câţiva supravieţuitori, rude ale victimelor, oficiali guvernamentali şi delegaţii străine s-au reunit în jurul orei 08.00, (02.15 ora României) când s-a auzit primul clopot care a dat semnalul unui minut de reculegere, la ora la care, la 6 august 1945, bombardierul american Enola Gay a lansat bomba care a transformat oraşul într-un infern nuclear, titrează Mediafax.

Un număr de 140.000 de persoane au murit fie imediat, fie din cauza expunerii la radiaţii, între momentul largării bombei şi luna decembrie.

Bombardamentul de la Hiroshima a fost urmat de cel de la Nagasaki (sud-vest), la 9 august, care s-a soldat cu 70.000 de morţi. Aceste atacuri au grăbit capitularea Japoniei şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, la 15 august 1945.

„Oferim din adâncul inimii consolare şi sprijin sufletelor victimelor, afirmând că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a elimina acest rău absolut pe care îl reprezintă armele nucleare şi pentru a construi o lume în pace", a declarat marţi primarul oraşului Hiroshima, Kazumi Matsui, relatează sursa citată.

Ca o coincidenţă, în aceeaşi zi a avut loc o altă ceremonie la Yokohama (la sud de Tokyo) pentru punerea în serviciu a unui portelicopter, cea mai mare navă de război lansată de Japonia de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lansarea acestei nave de 248 de metri care poate îmbarca nouă elicoptere are loc într-un context tensionat cu Beijingul şi, într-o mai mică măsură, cu Seulul, din cauza unor diferende teritoriale.

La scurt timp după victoria Partidului Liberal Democrat (PLD, dreapta) în alegerile legislative din decembrie 2012, noul premier Shinzo Abe a declarat clar că nu va ezi

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 2 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

PNL organizează sâmbătă Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la preşedinţia partidului, 10 candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte

News.ro acum 37 minute
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candid

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 2 ore
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 4 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

LIVE Parlamentarii europeni votează în curând moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen / Ce șanse are inițiativa demarată de AUR

HotNews acum 30 minute
Președinta Comisiei Europene se pregătește să facă față unei moțiuni de cenzură în Parlamentul European, un instrument rar folosit, care a dezvăluit nemulțumirea față de stilul de conducere al Ursulei von der Leyen, scrie AFP. Votul va avea loc în j

Toţi copiii şi adulţii internaţi în urma toxiinfecţiei alimentare de la Vârtop se simt bine şi au fost externaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Toţi copiii şi adulţii internaţi miercuri în urma toxiinfecţiei alimentare semnalate în tabăra din staţiunea Vârtop au fost externaţi şi se simt bine, a declarat joi, pentru Agerpres, directoarea Dir

Ministerul Culturii, 300.000 euro pentru festivalul Rock Posada condus de propriul director

Gazeta de Bistrita acum 36 minute
FOTO: Trupa Kempes, Posada Rock Festival, 2017 Facebook Twitter Print WhatsApp Între 2021 și 2025, Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro pentru un festival rock desfășurat la Câmpulung Muscel, sub egida Asociației „Rock Culture”. Organizatoru

Pe 6 septembrie revine Noaptea Muzeelor la Sate. Muzeele rurale se pot înscrie până pe 20 august

Mediafax acum 24 minute
Evenimentul, organizat de Asociaţia Da’ De Ce, se prezintă ca fiind unic în Europa şi este dedicat patrimoniului rural şi comunităţilor care îl păstrează viu. Vizitatorii vor putea descoperi istoria vie, colecţiile locale, poveştile satelor şi oamen

Doi morți și un rănit după ce o autoutilitară cu pepeni și un autoturism s-au ciocnit pe un drum din Teleorman. Una dintre mașini a luat foc

Adevarul acum o ora
Un grav accident rutier, în care au fost implicate o autoutilitară încărcată cu pepeni și un autoturism, a avut loc joi între localitățile Gârcov (judul Olt) și Islaz ( județul Teleorman). Doi oameni au murit, iar alți doi sunt răniți.

Vremea

București
acum

25°
joi

14°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

18°/24°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°