Intenţia anunţată public de a obţine cetăţenia Republicii Moldova, după încheierea mandatului de preşedinte al României, de către Traian Băsescu a isterizat mass-media moscovite.
Presa rusă, dar şi cea de la Chişinău şi Tiraspol oferă astăzi spaţii largi comentariilor despre simpatia preşedintelui român faţă de basarabeni. Publicaţia moscovită „Nezavisimaia Gazeta” scrie că Traian Băsescu a solicitat reducerea taxelor consulare pentru cetăţenii moldoveni, pregătindu-şi astfel terenul pentru începerea unei cariere politice în Republica Moldova, după încheierea mandatului de preşedinte al României.
Totul a pornit de la declaraţiile unioniste făcute de Traian Băsescu în timpul recentei sale vizite la Chişinău, unde a fost întâmpinat cu căldură. Şeful statului român a spus că este decis "categoric" să ceară cetăţenia Republicii Moldova, menţionând că şi-ar dori ca românii să trăiască într-o singură ţară: "Dacă acum nu putem avea cetăţenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am eu pe amândouă. E o chestiune sentimentală. Dacă mi-o vor da, după ce îmi termin mandatul, m-aş bucura să fiu şi cetăţean al Republicii Moldova. Ar exprima ceea ce simt”, a spus Băsescu.
Panică mediatică la Moscova
Anunţul că vrea cetăţenia Moldovei i-a pus pe jar pe politicienii şi analiştii politici ruşi, care au exprimat, la unison, temerea că Băsescu ar intenţiona să intre în politică la Chişinău. Suspiciunile s-au accentuat după ce basarabeanul Eugen Tomac a devenit preşedinte interimar al Partidului Mişcarea Populară, partid care s-a declarat „partener al preşedintelui Băsescu”.
A urmat o altă declaraţie a şefului statului român, prentru presa română, prin care el a exclus posibilitatea unei cariere politice la Chişinău, dar sâmbătă, aflat la Sulina, în mijlocul tinerilor moldoveni de la tabara ARC, Traian Băsescu a reaprins spiritele. El nu