Excepţionalul – unicul – merit al Teatrului de Revistă e că mai există. În această tranziţie spre nimic, într-un context în care prostul gust şi amatorismul au invadat scena, iar mainstream-ul umorului popular e dat de emisiuni de divertisment ale unor televiziuni comerciale care se ascund după audienţă pentru a furniza în cel mai bun caz glumiţe vulgare, salutăm supravieţuirea Teatrului de Revistă.

Fiindcă sub acest generic, de atâta vreme (peste şase ani celebrăm centenarul înfiinţării trupei „Cărăbuş“, care a încântat tot pe Calea Victoriei 33-35, unde e Teatrul de Revistă şi azi), s-a făcut umor sănătos în România.

Sigur, şi umorul e sub vremuri. Înainte de 1989, oameni care păstrau tradiţia umorului coroziv, autorii textelor pe care nu mai puţin mari actori le rosteau memorabil pe scenă, au fost nevoiţi să emasculeze umorul, făcându-l pe placul cenzorilor. Astfel, Teatrul de Revistă şi-a pierdut semeţia, gloria şi curajul de odinioară, devenind o supapă prin care autorităţile de atunci controlau până şi poantele de care avea voie sa se amuze poporul. Trecem, cum au trecut şi vremurile.

Iată-ne în iulie 2013, când reprezentaţiile spectacolului extraordinar „O seară la revistă“ sunt preluate de canalul 2 al televiziunii publice. Cu acest prilej, amicul Petrişor Obae de la Pagina de media descoperă că TVR 2 a întrecut TVR 1 în audienţă, 500.000 de telespectatori la nivel naţional urmărind, preiau de pe afiş, „un spectacol muzical-umoristic cu cele mai reuşite momente selectate de-a lungul anilor din repertoriul revuistic pe texte de Mihai Maximilian, Octavian Sava, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Dan Mihăescu“. În curând, apare şi o cronică, pe un respectat şi avizat site de teatru.

Şi, cu voia dumneavoastră, se face şi august 2013, adică sâmbătă seara, în care autorul blogului pe care vă aflaţi acum a văzut şi el, pe TVR 2, o reprezentanţie a