Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zi tristă în Japonia. Se împlinesc 68 de ani de când A FOST LANSATĂ BOMBA ATOMICĂ

Publicat in 7Est, marți 6 august 2013 ·

Zeci de mii de persoane s-au reunit marţi dimineaţă la Hiroshima pentru a marca 68 de ani de când a fost lansată prima bombă atomică din istorie, ce a devastat acest oraş din vestul Japoniei.

Câţiva supravieţuitori, rude ale victimelor, oficiali guvernamentali şi delegaţii străine s-au reunit la ora 08.15 (02.15 ora României), când s-a auzit primul clopot care a dat semnalul unui minut de reculegere, la ora la care, la 6 august 1945, bombardierul american Enola Gay a lansat bomba ce a transformat oraşul într-un infern nuclear.

Un număr de 140.000 de persoane au murit fie imediat, fie din cauza expunerii la radiaţii, între momentul largării bombei şi luna decembrie.

Bombardamentul de la Hiroshima a fost urmat de cel de la Nagasaki (sud-vest), la 9 august, care s-a soldat cu 70.000 de morţi. Aceste atacuri au grăbit capitularea Japoniei şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, la 15 august 1945.

"Oferim din adâncul inimii consolare şi sprijin sufletelor victimelor, afirmând că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a elimina acest rău absolut pe care îl reprezintă armele nucleare şi pentru a construi o lume în pace", a declarat marţi primarul oraşului Hiroshima, Kazumi Matsui.

Ca o coincidenţă, în aceeaşi zi a avut loc o altă ceremonie la Yokohama (la sud de Tokyo) pentru punerea în serviciu a unui portelicopter, cea mai mare navă de război lansată de Japonia de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lansarea acestei nave de 248 de metri care poate îmbarca nouă elicoptere are loc într-un context tensionat cu Beijingul şi, într-o mai mică măsură, cu Seulul, din cauza unor diferende teritoriale.

La scurt timp după victoria Partidului Liberal Democrat (PLD, dreapta) în alegerile legislative din decembrie 2012, noul premier Shinzo Abe a declarat clar că nu va ezita să folosească

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 9 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 7 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°