Pe lângă legătura lingvistică, România și Italia se întâlnesc și când vine vorba despre lupta împotriva corupției la nivel înalt.

Pe 1 august fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală de aproximativ 7,3 milioane de euro. Re­zolvarea judiciară a acestui dosar a durat mai bine de 6 ani, el fiind înaintat de către procurori în instanță din 2006. După pronunțarea sentinței, Berlusconi a de­clarat următoarele: „Pentru dăruirea pe care am ară­tat-o față de țara mea în ultimii 20 de ani și pe mă­sură ce mă apropii de sfâr­șitul vieții mele active, am fost re­com­pen­sat prin acuzații și sentințe care nu au la bază absolut nimic. Aceasta este o țară care nu știe să fie dreaptă. Sentința îmi anu­lează drepturile politice și libertatea personală“. La rândul lor, avocații dom­nului Berlusconi au declarat că vor apela la forurile europene și internaționale pentru a dovedi nevinovăția clientului lor și pen­tru a obține o soluție care să o anuleze pe cea pronunțată de instanța italiană.

Observați asemănările izbitoare cu situația din România – un politician care părea de neatins şi care a deținut trei mandate de premier al Italiei, iar acum este senator, ajun­ge în fața justiției. Justiția, după ani mulți și proceduri complicate, ajunge la un verdict final și îl sancționează pe politician. Acesta continuă să se apere prin declarații publice – nu, el nu a fost condamnat pen­tru că nu a plătit taxele (așa cum greșit am putea crede, dacă ne-am baza pe decizia instanței supreme italiene), el, de fapt, este un erou neînțeles, un om care și-a sa­crificat întreaga existență pentru țara lui și care acum, la final de carieră, este aruncat la groapa de gunoi a istoriei de către niște magistrați ne­drepți, iresponsabili și care au primit de-a lungul tim­pului puteri prea mari. Așa­dar, așa cum ne-am ob