Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎNGRIJORĂTOR! Teroriștii AL-QAIDA au inventat HAINELE EXPLOZIVE

Publicat in 7Est, marți 6 august 2013 ·

O filială a reţelei teroriste Al-Qaida a produs o substanţă lichidă care, aplicată pe haine, le transformă în materiale explozive, afirmă oficiali din cadrul Administraţiei Statelor Unite.

Doi oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington au oferit detalii despre complotul Al-Qaida care a condus la închiderea a zeci de misiuni diplomatice americane şi la emiterea unei avertizări de călătorie, citaţi de site-ul postului american ABC News.

Cei doi oficiali au explicat că organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA) a inventat o substanţă lichidă care, aplicată pe haine, le transformă în materiale explozive.

"Este vorba de un produs ingenios", a declarat unul dintre oficialii citaţi, în timp ce al doilea a atras atenţia că substanţa nu poate fi depistată prin actualele măsuri de securitate.

Practic, o substanţă lichidă este aplicată pe haine, iar, după uscare, acestea devin explozive, confirmă experţi din cadrul serviciilor de spionaj americane.

Substanţa a fost dezvoltată de Ibrahim al-Asiri, expertul în explozibili al organizaţiei teroriste Al-Qaida în Peninsula Arabia, cu sediul în Yemen. Al-Asiri a inventat şi alte dispozitive explozive, inclusiv o bombă artizanală care poate fi aplicată sub haine şi alta implantată în corp. Ibrahim Al-Asiri este dat în urmărire de autorităţile yemenite şi de serviciile de informaţii americane.

Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis o avertizare de călătorie la nivel global, valabilă până la sfârşitul lunii august, pe fondul temerilor privind un complot al reţelei teroriste Al-Qaida, cetăţenii americani fiind îndemnaţi să dea dovadă de vigilenţă în timpul deplasărilor externe. Potrivit ziarului The New York Times, la originea măsurilor speciale de securitate se află comunicaţii între lideri ai reţelei Al-Qaida interceptate de serviciile de spion

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 17 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 52 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 30 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 57 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 7 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°