Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă comunitatea americană de informaţii şi diferitele organisme guvernamentale care operează cu documente secrete este cum pot fi protejate ele în epoca internetului.

În pofida marilor scurgeri de informaţii, fie cele de la Wikileaks, fie cele date publicităţii de Edwrd Snowden, Statele Unite nu au învăţat lecţia simplă că cel mai bun mijloc de a proteja cele mai mari secrete ale Americii, este să ai cât mai puţine şi să fii conştient că multe dintre ele ai să le găseşti pe internet. Astfel, numeroase informaţii despre transferuri nucleare, noile baze militare sau revoluţiile ce se desfăşoară pot fi întâlnite online, pe site-urile de chat sau în fotografiile luate de sateliţii comerciali.

În primii ani ai războiului rece, lucrurile erau mult mai simple deoarece majoritatea documentelor secrete era pe suport de hârtie şi era mult mai uşor să limitezi accesul la ele. Adunarea informaţiilor într-un singur loc a dat posibilitatea copierii de către soldatul Manning a telegramelor ambasadei americane din Beijing şi i-a permis lui Snowden, aflat într-o mică bază din Hawai, să copieze, fără ca cineva să se sesizeze, documente strict secrete care nu aveau nici o legătură cu activitatea sa.

Există două practici la care va trebui să renunţăm şi care au stat la baza acestor eşecuri, a declarat Ashton B. Carter, ministrul adjunct al apărării al SUA.. Este vorba de concentrarea unei cantităţi imense de informaţii într-un singur loc şi categoria de acces care s-a dat de pildă lui Snowden De aceea acum s-a introdus sistemul dual, două persoane deţinând separat câte o formulă de accesare a documentelor. Unul nu le poate accesa fără celălalt Dar această soluţie tactică nu rezolvă esenţa problemei. Când prea multe informaţii sunt clasificate, de fapt nimic nu este secret. Respectul pentru sistem îşi pier