Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strămutarea lui Etăgan, anchetată de Poliție

Publicat in Exclusiv Gorj, miercuri 7 august 2013 ·

Gheorghe Etăgan, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, va trebui să dea cu subsemnatul în faţa poliţiştilor pentru strămutarea din 2011 de pe urma căreia s-a ales cu o mândreţe de vilă în cartierul Primăverii. Gheorghe Etăgan a beneficiat de strămutarea respectivă chiar dacă, potrivit plângerii înaintate de Complexul Oltenia către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, nu a putut face dovada că are imobile în perimetrele de exploatare. Mai concret, a vândut şi a dat la schimb un teren şi o casă care nu au fost şi nici nu vor fi vreodată afectate de lucrările miniere. Adică, ilegal.

Demersurile pentru strămutare au început în anul 2011, cu fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia, condusă, pe atunci, de Daniel Burlan, un alt proaspăt prieten al organelor de cercetare penală. Etăgan a încercat însă un procedeu diferit de strămutare, pentru a nu păţi ca Ionel Manţog sau Ion Vulpe. Astfel, în loc să îi fie casa reconstruită, a fost plătită cu bani cash. S-a încercat, astfel, evitarea situaţiilor în care metrii pătraţi de grajd de la imobilul strămutat erau înlocuiţi cu metri pătraţi de gresie la noua locuinţă ridicată pe banii companiei miniere. Astfel, Etăgan a dat la schimb doar terenul din Moşneni, comuna Fărcăşeşti, iar pentru casă a primit banii cash. Evident, nu putea primi terenul altundeva decât în cartierul Primăverii, unde, din 2012 de când a primit şi banii, s-a apucat să îşi ridice vila. Un imobil de vreo 200 de metri pătraţi care, estimativ, ajunge la vreo 90.000 de euro, semn că negocierile dintre Etăgan şi directorul de la fosta SNLO, Daniel Burlan, au fost destul de fructuoase, mai ales în ceea ce-l priveşte pe liderul sindical. O strămutare fără temei legal

Până aici, nimic în neregulă, totul pare o simplă poveste a unui strămutat care stătea în calea progresului Carierei Roşia. Numai că nu este deloc aşa. Strămuta

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eugen Tomac: Este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului / Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani / Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit că

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 5 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 5 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 7 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 5 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Țara care a decis să nu mai acorde automat azil tuturor ucrainenilor

Ziare.com acum 42 minute
Norvegia - care nu face parte din Uniunea Europeană (UE) - încetează de îndată să mai acorde azil în mod automat tuturor ucrainenilor, anunţă Guvernul scandinav vineri, o schimbare semnificativă a politicii sale de primire a refugiaţilor, reatează R

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

19°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°