* un bărbat de 42 de ani, din comuna Vădeni, a reclamat la poliţie că soţia l-a dat afară din casă, asta după ce l-a cotonogit cu o scândură * poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările
Un brăilean de 42 de ani, din comuna Vădeni, s-a trezit cotonogit cu o scândură de propria soţie. Bărbatul a cerut ajutorul oamenilor legii, care au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.
În ziua de 5 august, la ora 22.00, Nicu D., din satul Pietroiu, a sesizat telefonic la Poliţia Municipiului faptul că a fost agresat de femeia alături de care trăieşte. El le-a spus oamenilor legii că Elena D. (37 de ani), l-a lovit cu o scândură pe spate şi l-a alungat de la domiciliul comun. "În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În aceeaşi zi, o tânără de 24 de ani, din comuna Mircea Vodă, a reclamat că a primit o palmă de la o localnică. Georgiana B. le-a spus poliţiştilor că se afla într-un magazin alimentar din localitate, când Lenuţa S. (48 de ani) a lovit-o cu palma peste faţă, pe motiv că nu îl lasă pe fiul ei în pace. Poliţiştii au întocmit dosar penal.
Tot în atenţia poliţiştilor a ajuns şi o încăierare între doi tineri din comuna Bărăganul. Luni seara, la ora 21.15, Melentina A. (38 de ani) a sesizat la Poliţie, apelând numărul de urgenţă 112, faptul că că fiul ei, Auraş A. (18 ani), a fost lovit de Eugen B. (26 de ani), în timp ce se aflau în incinta unui local. Agresorul s-a ales cu dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.
* un bărbat de 42 de ani, din comuna Vădeni, a reclamat la poliţie că soţia l-a dat afară din casă, asta după ce l-a cotonogit cu o scândură * poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercet