Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă investiţie în zona lacului din Gheorgheni

Publicat in Ziua de Cluj, marți 6 august 2013 ·

Consilierii judeţeni s-au pus de acord şi au votat proiectul Iulius Group, ce vizează construirea celor două noi clădiri de birouri în prelungirea complexului comercial.

Dacă la prima încercare nu le-a ieşit, consilierii judeţeni au mai fost solicitaţi o dată să asigure votul pentru proiectul Iulius Group, ce vizează extinderea investiţiei. Imobilele vor fi gestionate de către două firme distincte, United Business Center Cluj (UBCC) One şi United Business Center Cluj Two, care au preluat prin cesiune drepturile Iulius Group.

În perioada următoare ar urma să înceapă lucrările la imobilul de 10 etaje. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Horea Uioreanu, a convocat o şedinţă extraordinară, în speranţa că toţi consilierii vor vota favorabil pentru proiectul de extindere al Iulius Group. La o primă încercare, s-au adunat doar 24 de voturi. Fiind vorba despre un proiect ce vizează patrimoniul CJ, erau necesare 25 de voturi, iar Uioreanu s-a văzut nevoit să reia procedura de vot. El a explicat că a fost vorba despre o eroare tehnică, având în vedere că majoritatea consilierii prezenţi s-au declarat în prealabil în favoarea proiectului.

La a doua încercare, proiectul a întrunit cele 25 de voturi, astfel că reprezentanţii Iulius Group au răsuflat uşuraţi. Aceştia au cerut CJ ca drepturile contractuale pentru cele două imobile cu care ar urma să se extindă în cartierul Gheorgheni să fie cesionate firmelor UBCC One şi UBCC Two. Directorul Univers T, Valentin Lungu, a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, că s-a dorit ca proiectul Iulius Mall să fie separat de aceste două noi imobile, având în vedere că acestea aparţin unui alt tip de investiţie. „S-a dorit ca cele două noi clădiri de afaceri să fie gestionate separat. La mijloc e vorba strict de o chestiune de contabilitate", a declarat Lungu.

Iulius Group a încheiat o asociere cu societatea Univers T încă

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 33 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident grav în judeţul Sibiu. Un copil a murit

Ziarul Financiar acum 18 minute
Un copil de şase ani a murit în urma unui accident produs în judeţul Sibiu. În accident au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc duminică. ISU Sibiu anunţă că un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere şi un echipaj SAJ au int

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 40 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 5 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°