Pahare şi oglinzi de Veneţia, chilimuri de Breslau, postavuri de Flandra sau cuţite de Danzig erau, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, mărfuri aduse în Bucureşti, cu mari riscuri, de la îndepărtatul târg Lipsca. Toate aveau ca punct de desfacere prăvăliile de pe Lipscani.

Documentele rămase din epocă atestă faptul că negustorii bucureşteni făceau comerţ cu mărfuri aduse de la Lipsca (numite generic mărfuri „de Austria şi Saxonia”) încă de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu. Într-un astfel de document este pomenit Istrate Lipţcanul, un negustor vestit la acea vreme, care, alături de alţi colegi de breaslă, a adus opt care cu marfă de la Lipsca. Aceste călătorii, care durau aproximativ trei luni de la plecare, erau denumite „taxiduri”. Din punct de vedere comercial, apusul Europei a devenit interesant şi datorită gustului în schimbare al boierilor şi al bogătaşilor în general, ale căror preferinţe nu mai puteau fi acoperite cu oferta venită din Orient.

Negustorie cu sobe de tuci şi… scobitori

Cei care aveau curaj să se aventureze pe drumurile pline de neprevăzut ale unei Europe nesigure şi bântuite de conflicte riscau în mare măsură datorită visului de înavuţire rapidă. Lista mărfurilor care se aduceau de la Lipsca întrece orice imaginaţie, în contextul în care în Ţara Românească, lipsind orice mijloc de producţie industrializată, nu se producea mai nimic. Denumirile date mărfurilor importate erau dintre cele mai exotice: dansca (cuţite de Danzig), chilimuri de Breslau, filendriş (postavuri de Flandra), iar lista continua cu pahare şi oglinzi de Veneţia, mătăsuri, broderii, postavuri de Brunn, mătăsuri de Lyon, pânzeturi de Linz, „mărămi” de Olanda sau muselină engleză. Se aduceau chiar şi sobe de tuci sau scobitori, lista mărfurilor importate fiind mult mai mare şi mai diversificată.

„Uliţa Mare”