Dimineata aceasta ne gaseste in nou in masina la o noua trecere de frontiera. Dupa ce am negociat cu soldatii de la intrare am reusit sa o strecuram pe Yurty inauntru inainte de ora deschiderii. Mai intai am asteptat ca vamesii abia treziti din somn sa se imbrace si sa-si ocupe posturile de lucru. A urmat deja celebra vanzoleala de la un ghiseu la altul, de la un soldat la altul pana cand Yurty si-a primit teancul de documente ce-i permiteau sa tranziteze Tadjikistanul. Ne indreptam catre Dushanbe sub un soare din ce in ce mai puternic ceea ce nu e rau pentru ca avem nevoie de lumina sa observam ca drumul lipseste cu desavarsire.

Dintr-o data, ca din senin apare in fata noastra o benzinarie cum doar in Europa am mai gasit ) Am platit combustibilul cu cardul si am crezut ca am dat de civilizatie. In zece metri zambetul ne-a disparut de pe fata, o data cu prima groapa intalnita. Fusese doar un vis. Dushanbe, marea capitala a Tadjikistanului! Ne-am invartit prin oras pana am ajuns intr-un parc central unde ne-am oprit sa mancam ceva si sa savuram o cafea. Am intrebat de toaleta – ne-au fost aduse un lighean si un ulcior din alama pentru a ne spala pe maini. Am intrebat si de restul toaletei si am fost trimisi la cea publica din parc. Cei drept ne temeam un pic sa nu fim pusi sa folosim ligheanul de alama si pentru alte necesitati!

Am savurat aceeasi cafea instant si aceeasi mancare traditionala – “Shashlik”. A urmat goana dupa un ATM prin oras, goana in cadrul careia am primit preventiv acordul politiei locale pentru a face un “U turn” peste o linie dubla continua. In zadar, civilizatia din Tadjikistan avea sa ramana in benzinaria de la intrare. Am continuat drumul catre cea mai mare incercare a acestei experiente – Pamir Highway, cunoscut si sub numele banal de M41. Aveam de parcurs 550 km pana la Korog, locul in care speram sa inoptam in noaptea aceasta