Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci persoane, între care doi copii, au fost arse cu ulei încins după un scandal produs în Capitală

Publicat in Mediafax, marți 6 august 2013 · ·

Cinci persoane, între care doi copii, au ajuns la spital, marţi, în urma unui conflict izbucnit în curtea unei case din sectorul 4 al Capitalei, după ce au fost arse cu ulei încins, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Capitalei.

Potrivit surselor citate, la ora 12.58, la numărul de urgenţă 112 s-a primit un apel prin care s-a semnalat că într-o curte de pe strada Obolului este bătut un bărbat.

Când au ajuns la faţa locului, poliţiştii au constatat însă că, în afara bărbatului lovit, în curte erau alte cinci persoane care fuseseră arse cu ulei încins şi care aveau nevoie urgentă de intervenţia medicilor.

Conform poliţiştilor, în imobilul respectiv locuiesc mai multe persoane care, la ora incidentului, se aflau în curte. Din primele cercetări reiese că, la scurt timp după ce un bărbat a fost agresat, o adolescentă în vârstă de 17 ani a intrat în casă şi a observat, pe aragaz, o tigaie cu ulei care luase foc. Aceasta a luat tigaia şi ar fi aruncat-o în curte, la întâmplare. Uleiul încins a rănit cinci persoane, printre care s-a numărat inclusiv tânăra de 17 ani.

În urma incidentelor, au fost transportate la mai multe spital şase persoane, respectiv bărbatul bătut şi alte cinci cu arsuri.

Alţi doi bărbaţi care, spun anchetatorii, păreau să aibă urme de lovituri, au refuzat internarea.

Cei doi copii arşi, între care unul de un an, au fost transportaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii SMURD.

Două femei au ajuns la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie, cu arsuri pe 16 la sută, respectiv 24 la sută din corp, a declarat Adrian Stănculea, medic specialist ATI.

A cincea persoană arsă, o femeie de 29 ani, a fost transportată la Spitalul "Bagdasar-Arseni", cu arsuri la picioare, mâini şi torace. Ea a refuzat însă internarea şi a plecat la copiii internaţi l

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum 22 minute
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum o ora
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum 20 minute
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum o ora
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 11 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 3 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 4 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°