Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Blestemul industriei prăbuşite: iazuri poluate, munţi de steril şi deşerturi toxice înconjoară Hunedoara

Publicat in Adevarul, marți 6 august 2013 ·

Locuitorii Hunedoarei sunt nevoiţi să trăiască înconjuraţi de rămăşiţele industriei cu care s-au mândrit înaintaşii lor. Proiectele de ecologizare a fostelor întreprinderi miniere şi a platformei siderurgice se desfăşoară cu dificultate sau sunt abandonate din lipsa fondurilor. Aşa s-a întâmplat şi în cazul fostei exploatări miniere Teliuc, una dintre mai poluate zone a Hunedoarei.

Lucrările de acoperire a iazurilor care au aparţinut minelor Teliuc (închise în 2005), sunt suspendate în prezent. Halda de steril toxic din zona Silvaş – Teliuc a acaparat o suprafaţă de câteva hectare, iar vântul duce la extinderea ei peste păşunile din împrejurimi.

Halda de steril de la marginea Hunedoarei, înconjurată de dealurile Silvaşului, este păzită în prezent de un hunedorean, iar cei care ajung în zonă sunt atenţionaţi că au intrat pe un şantier. Nimeni nu mai lucrează însă pe aşa-zisul şantier pe care la începutul anului trecut a fost demarat un proiect de ecologizare finanţat de statul român.

Deşertul e păzit

Iazul de decantare din zonă, unul dintre cele trei iazuri ale minelor Teliuc care au intrat în programul de ecologizare este un pustu imens, de care localnicii au ajuns să se teamă din cauza poluării. „Nu au mai fost bani pentru ecologizare, aşa că lucrările au fost oprite în primăvară. Dar vor continua în lunile următoare, când dealul de steril va fi acoperit cu pământ şi vor fi plantaţi puieţi”, spune încrezător paznicul locului. O recunosc şi reprezentanţii companiei Minvest, cei care sunt beneficiari ai proiectului derulat de S.C. Conversmin Bucureşti.

Reclamaţii despre poluare Foto FOTO Deşertul Hunedoarei

În ultimii ani, administraţiile locale din Teliuc şi Hunedoara au primit o mulţime de sesizări din partea localnicilor, care reclamă faptul că vântul puternic aduce praful toxic al iazurilor şi haldelor de steril deasupra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 31 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 2 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°