Conducătorii formaţiei FC Universitatea Craiova au stabilit programul de pregătire pentru perioada următoare (6-17 august), care va cuprinde şi patru jocuri de verificare, după cum urmează: Minerul Motru (vineri, ora 18.30, la Motru), Ştiinţa Turceni (duminică, ora 18.30, la Turceni), AS Podari (miercuri - 14 august, ora 18.30 - la Podari) şi cu o echipă de Liga a II-a ce va fi stabilită în curând (sâmbătă - 17 august, ora 18.00).
În comunicatul postat pe site-ul clubului se menţionează că antrenamentele lui Nicolo Napoli şi compania se vor desfăşura în Craiova. „Noi sperăm ca mâine (astăzi - n.r.) să primim un rezultat pozitiv de la Judecătoria Craiova în legătură cu ordonanţa preşedenţială privind reîntoarcerea pe «Ion Oblemenco». Dacă nu, vom vedea ce vom face“, a declarat directorul executiv al clubului FC Universitatea, Marcel Iancu, pentru GdS.
Întrebat în legătură cu stagiul de pregătire din Austria, anunţat la conferinţa de presă de acum aproximativ o lună, oficialul grupării alb-albastre a menţionat că nu s-a renunţat la acesta, ci doar a fost amânat. „Pe 9 august intenţionam să plecăm în Austria, dar nu ne convine să mergem în perioada asta, pentru că tipul care intermediază cantonamentul ne-a anunţat că nu avem adversari de calibru pentru amicale. Am zis că mai aşteptăm puţin şi vedem pe parcurs. Nu s-a renunţat la cantonamentul din Austria, ci doar l-am amânat“, a punctat Marcel Iancu.
Conducătorii formaţiei FC Universitatea Craiova au stabilit programul de pregătire pentru perioada următoare (6-17 august), care va cuprinde şi patru jocuri de verificare, după cum urmează: Minerul Motru (vineri, ora 18.30, la Motru), Ştiinţa Turceni (duminică, ora 18.30, la Turceni), AS Podari (miercuri - 14 august, ora 18.30 - la Podari) şi cu o echipă de Liga a II-a ce va fi stabilită în curând (sâmbătă - 17 august, ora 18.00).
În comunicatul pos