Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tabăra de vară şi de pictură „Sf. Sava Brancovici” de la Mănăstirea Moisei

Publicat in Gazeta de Maramures, marți 6 august 2013 ·

Prof. Moldovan Emilian-Ioan, Şcoala Gimnazială Nr.1 Moisei

Prof. Moldovan Raluca-Maria, Liceul Tehnologic Vişeu de Sus

Bucuria de a fi creştin au experimentat-o în acest an, pentru şase zile, şi copiii şi profesorii din zona Vişeu-Borşa, care au participat la cea de-a patra ediţie a Taberei de vară şi de pictură „Sf. Sava Brancovici”, desfăşurată în perioada 22-27 iulie, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Moisei, judeţul Maramureş.

Tabăra a fost iniţiată de către Prea Cuviosul Părinte Protosinghel Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, care şi în acest an a fost direct implicat în buna desfăşurare a ei, mărind chiar numărul elevilor care au putut să se bucure de o săptămână mai altfel din viaţa lor, deşi mănăstirea se află într-un amplu proces de sistematizare, părintele stareţ arătând prin aceasta că nu e preocupat numai de zidirea construcţiilor frumoase şi de folos ansamblului mănăstiresc, ci mai ales de zidirea smeritelor bisericuţe ale credinţei celei adevărate în sufletele mlădiţelor Bisericii lui Hristos, a tinerilor şi a creştinilor din zonă.

În acest an, copiii şi profesorii prezenţi deopotrivă au putut să se bucure de nişte zile minunate de vară, în care au trăit cu toţii mai aproape de Hristos, mai autentic creştineşte, bucurându-se de fiecare moment al taberei prin activităţile desfăşurate în cadrul ei.

Cea mai mare bucurie a fost prilejuită de întâlnirea cu copiii extraordinar de buni veniţi în această tabără de la şcolile din localităţile Moisei, Vişeu de Sus, Vişeu de Jos, Petrova şi Borşa, care prin ascultarea, cuminţenia, răbdarea, buna lor dispoziţie şi credinţa lor au confirmat spusele Mântuitorului care ne îndeamnă să fim ca şi pruncii dacă dorim să moştenim Împărăţia cerurilor şi ne-au bucurat şi pe noi, cei maturi, preoţi şi profesori, că Biserica Ortodoxă are asemene

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 3 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 8 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 4 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 2 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum o ora
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 5 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 3 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

11°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

8°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

12°
sâm.

8°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°