În dimineaţa zilei de 6 august 1945, un bombardier B-29 (denumit „Enola Gay”, după numele mamei pilotului, colonelul Paul W. Tibetts) lansa deasupra oraşului Hiroshima prima bombă atomică din istorie.
Hiroshima era un oraş cu o importanţă semnificativă din punct de vedere industrial şi militar. Fusese ocolit de bombardamentele strategice cu bună ştiinţă, fiind considerat o potenţială ţintă pentru a se evalua nivelul de distrugere la care poate ajunge bomba atomică.
După un zbor de 43 de secunde prin aer, bomba a explodat la o înălţime de 600 de metri deasupra oraşului, ratând ţinta cu aproximativ 240 de metri datorită vântului puternic. Deflagraţia a avut loc deasupra unui spital, Shima, devenit „ground zero”. Distrugerile au fost totale pe o rază de 1,5 km, cu incendii pe o suprafaţă de 11 km², circa 12 km² din oraş devenind una cu pământul. Autorităţile japoneze au estimat că 69% din clădirile oraşului au fost distruse. Pierderile în vieţi omeneşti au ajuns la 80 000 (30% din populaţia oraşului), dintre care 20 000 de militari. Un amănunt: în atac şi-au pierdut viaţa şi 12 piloţi americani, aflaţi în tranzit către un lagăr de prizonieri.
De atunci şi până astăzi, opiniile pro şi contra au născut numeroase polemici. A fost sau nu justificat, cel puţin din punct de vedere militar, acest atac? Unii susţin că a fost singura modalitate de a salva vieţile soldaţilor americani. Pentru invazia insulelor arhipelagului nipon se estimează că şi-ar fi putut pierde viaţa aproximativ 500 000 de militari, opinie împărtăşită în memoriile sale de preşedintele american Harry Truman. În plus, se argumentează că japonezii ar fi opus o rezistenţă înverşunată: 99% din apărătorii din Iwo Jima au murit; din cei 117 000 de soldaţi japonezi din Okinawa pierderile s-au ridicat la 94%. Ultimii soldaţi japonezi au depus armele în...noiembrie 1949.
Pe de altă parte, cei
