► În zilele astea, fundul Elenei Udrea a apărut la teve mai des ca fața Monicăi Tatoiu sau a Paulei Iacob. Sincer, e un pas înainte spre curățirea media.
► Dan Șova, ministrul Marilor Proiecte, vrea să desecretizeze contractul cu Bechtel, dar nu găsește originalul acestui contract, singurul pe care se poate face desecretizarea. Șova are cîteva contracte, dar nu sînt originale, pe acelea scriind: Autostrada Bektel, Autostrada Becttel sau chiar Autostrada Beatchel.
Pînă la urmă, românii vor să afle din acest contract un mare secret: avem sau nu autostrăzi?
► Mai multe e-mail-uri dintre Corina Crețu și Colin Powell arată că europarlamentarul român era moartă după secretarul de stat american. Nu e prima însă, după el au mai fost morți și zeci de mii de irakieni, care nu numai că nu-l iubeau, ci îl urau sincer.
► Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a mărturisit că România trebuie să cumpere avioane F16 second-hand, pentru că spațiul aerian al României e survolat zilnic de avioane neidentificate sau care nu au drept de survol. Adevărul e că altfel treci peste aceste amenințări aeriene cu un comision gras în buzunar.
► Știre: “Financial Times anunță că România are una dintre cele mai performante economii din UE”. Afli, citind, că e vorba de un blog afiliat și apoi îți amintești că tot un blog afiliat Financial Times l-a declarat pe Ialomițianu cel mai bun ministru de finanțe din UE în 2011. Nu poți să nu recunoști că, în prostia lor, sînt imparțiali.
► În zilele astea, fundul Elenei Udrea a apărut la teve mai des ca fața Monicăi Tatoiu sau a Paulei Iacob. Sincer, e un pas înainte spre curățirea media.
► Dan Șova, ministrul Marilor Proiecte, vrea să desecretizeze contractul cu Bechtel, dar nu găsește originalul acestui contract, singurul pe care se poate face desecretizarea. Șova are cîteva contracte, dar nu sînt originale,