Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iran: Noul presedinte Rohani se declara pregatit pentru "negocieri serioase" asupra dosarului nuclear

Publicat in HotNews, marți 6 august 2013 ·

Presedintele Hasan Rohani a declarat marti ca Iranul este pregatit de negocieri "fara pierdere de timp" cu marile puteri, pentru a rezolva criza nucleara, si a apreciat ca Statele Unite inteleg gresit tara sa, scrie AFP.

Rohani, un religios moderat ales in primul tur al prezidentialelor din iunie, a facut aceste declaratii in prima sa conferinta de presa de la preluarea functiei, sambata.

"Suntem pregatiti la negocieri serioase fara pierdere de timp" cu puterile din grupul 5+1 (Statele Unite, Franta, Marea Britanie, Rusia, China si Germania), a spus Rohani, declarandu-se convins ca "daca si cealalta parte este pregatita, ingrijorarile (occidentalilor, n.r.) vor fi ridicate rapid".

Israelul si tarile occidentale acuza Teheranul ca, sub acoperirea unui program nuclear civil, incearca de fapt sa obtina bomba atomica. Iranul dezminte aceste acuzatii.

In ciuda mai multor runde de negocieri, Iranul si grupul 5+1 nu au reusit sa gaseasca o solutie la aceasta criza.

Cu toate acestea, alegerea lui Rohani, care ii succede lui Mahmud Ahmadinejad - ai carui ani de presedintie au fost marcati de multiple tensiuni cu Occidentul - a creat o oarecare speranta legata de relansarea negocierilor.

Insistind asupra dorintei Teheranului de a relua negocierile, Rohani a subliniat ca Iranul va refuza sa renunte la "drepturi inalienabile" in domeniul nuclear, in special in ceea ce priveste imbogatirea uraniului.

"Guvernul insista asupra drepturilor nucleare in conformitate cu regulile internationale. Nu vom ceda asupra drepturilor natiunii noastre, dar suntem partizanii dialogului si ai unei intelegeri", a adaugat Rohani.

"Nimeni nu a spus ca Iranul va inceta imbogatirea uraniului. Nimeni si niciun moment (...) Este dreptul care nu poate fi negat al Iranului", a subliniat noul presedinte.

Rohan

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°