Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să-ţi păstrezi bronzul mai mult timp

Publicat in Adevarul, marți 6 august 2013 ·

Odată ce ai căpătat bronzul mult dorit, singura aşteptare este ca acesta să dureze cât mai mult. De cele mai multe ori, autobronzantele şi sesiunile de solar sunt cele mai rapide căi prin care se menţine bronzul, dar sunt departe de a fi cele mai sănătoase. Iată cum îţi poţi păstra bronzul mai mult timp, fără riscuri majore.

Diferite tipuri de piele şi de culoare a pielii fac ca bronzarea să dureze mai mult la unii şi mai puţin la alţii. Într-un final, rezultatul rămâne acelaşi dorit, dar nu pentru mult timp. Oricât timp ai avea nevoie să te bronzezi, nu uita că loţiunea de plajă este vitală, indiferent de situaţie. Chiar dacă pielea nu arată ca şi cum ar fi arsă, razele ultraviolete îşi vor spune cuvântul în timp.

Aşa că ţine cont de următorii paşi, încă de la prima sesiune de plajă.

Pasul numărul 1: exfoliere

Înainte să-ţi faci apariţia pe plajă, trebuie să foloseşti exfoliant. Pielea uscată şi nehidratată nu reprezintă o bază bună pentru bronz, pentru că acesta va piere mult mai repede. Foloseşte, la duş, un gel cu particule exfoliante şi mănuşi cu lufă, un exfoliant natural, cu care să masezi corpul în mişcări circulare.

Pasul numărul doi: hidratează

Loţiunea hidratantă este cel mai bun prieten al pielii tale, în special pe timpul verii, aşa că alege una potrivită tipului tău de piele. Pentru pielea uscată funcţionează cel mai bune unturile de corp, altfel, loţiunile obişnuite sunt suficiente. Dacă vrei să te asiguri că nu vei avea de-a face cu piele uscată pe timpul verii, aplică ulei de corp după duş. Nu-l şterge după, ci doar tamponează cu un prosop excesul.

Sfat. Fructele şi legumele care conţin beta-caroten sporesc luminozitatea pielii, motiv pentru care multe dintre produsele dedicate pielii conţin morcovi, spre exemplu. Este leguma cu cea mai bogată sursă de pigment portocaliu, aşa că renunţă la biscuiţi în favoare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°