Jurnalismul este o meserie cu mecanisme și instrumente profesionale și are nevoie de distanță, tocmai pentru a oferi satisfacție publicului suveran.

Similar unor oameni politici, care își per­mit orice, inclusiv abuzuri și ilegalități în numele electoratului care i-a ales, jur­na­liștii se acoperă cu gustul, voința, do­rin­țele publicului. Ta­bloi­di­za­rea extinsă pe toate do­meniile mass-media, de la print la radio, televiziune și Internet, este explicată cu argumentul „asta cere publicul“. În televiziune este cel mai dificil de lup­tat cu falsul argument, fi­ind­că audiențele par să confirme că telespectatorul nu se oprește în fața mi­cului ecran dacă nu are meci, știri sân­geroase, filme cu bătaie sau de groază, mondenități împinse până la obscen, reality show sau concursuri de di­vertis­ment.

Luna trecută, Colegiul Girton al Uni­ver­sității Cambridge a organizat un forum des­chis invitând șase vorbitori din do­menii diferite, de la jurnalism, medicină, arhitectură până la politică și artă, pentru a vedea câtă influență are vocea publicului în specialitatea lor. „Ideile de conectare și angajament au devenit atât de comune încât am vrea să mergem contra valului și să ne întrebăm dacă detașarea de ce­rerea sau poftele publicului nu este une­ori pozitivă, mai productivă și mai sem­nificativă“, a explicat antropologul Tom Yarrow inițiativa. Deși conceptul de de­mocrație „participativă“ încurajează opi­nia publică să se exprime, punctul de ve­dere al specialistului trebuie să se formeze în deplina cunoaștere a domeniului, din­colo de opinie. Noroc că vocea străzii nu are pretenția de a se implica în treburile inginerești sau ale științelor, indicând un­de și cum să se pună podul sau cum să arate vaccinul contra cancerului.

În mass-media distanțarea e mai greu de obținut fiindcă este un domeniu al co­municării, deschis oricui. Știm din cărți și