Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Bojor, profesorul care a luat 10.00 la titularizare a avut un salariu de 600 de lei lunar la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi 1.800 de euro în Spania

Publicat in Mesagerul de BN, marți 6 august 2013 ·

„Faptul că am luat 10.00 la titularizare este o minune de la Dumnezeu” - Florin Bojor -AA+A

Florin Bojor, profesorul care a luat 10.00 la titularizare a avut un salariu de 600 de lei lunar la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi 1.800 de euro în Spania Are 29 de ani şi o experienţă de viaţă care te pune pe gânduri. O experienţă pozitivă, creştină, cum îi place să spună. De fapt, profesorul Bojor, cel care va preda religia copiilor din Vermeş şi Budacul de Jos, fiind vorba de o catedră întreagă, a muncit în Spania „ de toate”consideră că a obţinut această titularizare graţie Divinităţii.

Este autorul singurului dicţionar român-catalan

Profesorul Bojor a terminat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi în 2004 a primit 2 burse la Facultatea de Teologie din Catalunia şi la Facultatea de Filosofie: a fost primul român care a fost studiat în aceste facultăţi; a terminat toate cele 3 facultăţi, făcând şi un an de economie în Barcelona.

În 2007 a publicat primul şi singurul Dicţionar Catalan – Român / Român – Catalan şi, de aici, i s-au deschis uşile pentru a intra în cultură (Casa România din Catalunia), politică (PIRUM), precum şi în mass-media. A făcut programe la Barcelona TV, Radio 4 (RTVE), Radio Estel, Radio Punt 7, câştigând în 2008 Premiul Naţional al Audiovizualului din Catalunia.

Pe Florin Bojor l-am cunoscut în redacţia AS TV, venise acolo în vederea unei colaborări şi l-am întrebat ce salariu a avut în Spania: „1.800 de euro, dar ajungeam şi la 2.000”. M-am uitat la el şi am dat din cap, întrebându-l ce caută într-un oraş ca Bistriţa, unde salariul mediu nu depăşeşte 1000 de lei. Mi-a răspuns simplu: „Aşa a vrut Dumnezeu”.

Ca profesor de religie ortodoxă a cunoscut toate „binefacerile” sistemului de învăţământ, trecând, pe rând, pe la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, unde a câştigat 600 de lei, mai pe urmă la

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Lista zonelor din județul Constanța unde se întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 25 aprilie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Sâmbătă, zi de doliu naţional în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Sâmbătă va fi zi de doliu naţional şi în România, în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc, o hotărâre de guvern fiind adoptată deja. Toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul Rom

CFR Cluj s-a calificat cu stil în finala Cupei României: 4-1 în semifinala cu Farul. Clujenii vor înfrunta pentru trofeu echipa Hermannstadt

News.ro acum 6 ore
Formaţia CFR Cluj s-a calificat, joi seară, în finala Cupei României, eliminând în semifinale echipa Farul Constanţa, scor 4-1. Învingătorii au marcat prin Graovac ‘1, Abeid ’42, Munteanu ’45 şi Emerllahu ’50. Pentru Farul a înscris Alibec, în minut

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 11 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum 8 ore
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 7 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 11 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

CFR Cluj a dezmembrat-o pe Farul în semifinalele Cupei României. Finală cu Hermannstadt, pe 14 mai

Adevarul acum 6 ore
În Gruia, joi seară, CFR Cluj a dispus cu 4-1 de Farul, în semifinalele Cupei României la fotbal. În ultimul act, pe 14 mai, la Arad, echipa lui Dan Petrescu se va duela cu Hermannstadt, care a dispus, cu o zi înainte, de Rapid, scor 2-1, în prima s

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

vin.

9°/23°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/26°
sâm.

12°/19°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/14°
lun.

11°/19°