Epson a anunţat că a devenit, în cel de-al doilea trimestru al acestui an, liderul pieţei locale de videoproiectoare, cu peste 1.100 de unităţi livrate, în valoare de circa 580.000 de euro. Din informaţiile gândul, pe poziţia a doua se situează Benq, fostul lider de piaţă, cu circa 1.000 de unităţi livrate în aceeaşi perioadă, în valoare de circa 500.000 de euro.
Piaţa de proiectoare din România a totalizat în al doilea trimestru al anului 2.900 de unităţi, reprezentând o valoare aproximativă de 1,6 milioane euro.
Cea mai mare pondere în vânzările Epson au avut-o modelele cu rezoluţie XGA (1.024 x 768), care au reprezentat peste 47% din valoarea totală şi aproape 54% din volumul vânzărilor pentru această perioadă. Următoarele două categorii cu cea mai bună evoluţie au fost cele ale videoproiectoarelor cu rezoluţie SVGA (800 x 600) şi WXGA (1.280 x 768).
Epson este o companie japoneză, cu venituri totale de peste 10,6 miliarde de dolari, iar Benq companie taiwaneză, cu o cifră de afaceri de circa 2,24 miliarde de dolari.
Epson a anunţat că a devenit, în cel de-al doilea trimestru al acestui an, liderul pieţei locale de videoproiectoare, cu peste 1.100 de unităţi livrate, în valoare de circa 580.000 de euro. Din informaţiile gândul, pe poziţia a doua se situează Benq, fostul lider de piaţă, cu circa 1.000 de unităţi livrate în aceeaşi perioadă, în valoare de circa 500.000 de euro.
Piaţa de proiectoare din România a totalizat în al doilea trimestru al anului 2.900 de unităţi, reprezentând o valoare aproximativă de 1,6 milioane euro.
Cea mai mare pondere în vânzările Epson au avut-o modelele cu rezoluţie XGA (1.024 x 768), care au reprezentat peste 47% din valoarea totală şi aproape 54% din volumul vânzărilor pentru această perioadă. Următoarele două categorii cu cea mai bună evoluţie au fost cele ale videoproiectoarelor cu rezol