Pentru câțiva notorii vânători de securiști, Traian Băsescu a devenit brusc mult mai nociv decât Dan Voiculescu. Cu toate că, în principal, datorită președintelui au fost transferate către CNSAS 2 milioane de dosare de urmărie aparținând fostei Securități.
Numai în România se putea întîmpla aşa ceva. Iată o expresie pe care o auzim des în jurul nostru. Cu siguranţă exagerăm. Se întîmplă multe lucruri rele şi prin alte părţi, poate chiar mai rele decît aici, dar trebuie totuşi să recunoaştem că societatea românească trece în momentul de faţă printr-o fază de acută dezorientare şi dezarticulare. Iar două dintre simptomele evidente sunt incapacitatea cronică de a lega un dialog raţional, bazat pe argumente, privitor la faliile care ne despart şi deriva morală, pulverizarea generalizată a tuturor reperelor, la nivelul elitelor. Unii ar putea spune, şi pe bună dreptate, că astfel de fenomene nu sunt unice, că le vedem şi prin alte părţi. Aşa e, însă nu la dimensiunile de aici. Dominantele ideologice diferite, pasiunile, antipatiile şi simpatiile omeneşti ne fac să ne poziţionăm adesea pe poziţii radical diferite în cursul unor dispute pe probleme controversate. Politicienii fac asta zi de zi ca parte din job description. Cei mai mulţi livrează public, cu mai mult sau mai puţin har, idei prefabricate în care nu cred o iotă. Cu asta ne-am obişnuit deja. Există totuşi un prag critic, o limită a decenţei. Sau ar trebui să existe aşa ceva. Oricît de aprig militant pesedist ai fi nu poţi relativiza plagiatul lui Victor Ponta. Poţi eventual să refuzi să-l comentezi dar o minimă decenţă ar trebui să te facă să iei act de evidenţe.
Dialogul real, ca schimb de argumente, aproape a dispărut din spaţiul public. Să luăm de exemplu una dintre disputele cele mai aprinse ale momentului: cele legate de DNA şi ANI. Unii le consideră instituţii represive, de sorginte băsis
