Scriitorul Nicoară Mihali ne-a obişnuit deja cu subiecte inedite, iar luna aceasta va lansa un nou volum despre „Elita Borşei Maramureşului de altă dată”. Ştiind că „vânează” poveşti neabordate de alţii, l-am provocat să ne vorbească despre Maramureşul de la începutul secolului XX.

Unul dintre cei mai de seamă oameni pe care i-a avut Borşa la începutul secolului XX este Gavrilă Timiş, notarul Borşei, care se naşte în 1869 şi se stinge din viaţă în 1941. Omul acesta s-a căsătorit cu fiica unui preot din Romuli, Bistriţa. Făcuse deja studiile la Budapesta şi Cluj şi terminase Facultatea de Drept. Prin căsătoria cu această femeie educată va avea 5 fete şi trei băieţi.

Preocuparea lui este cât se poate de firească, pentru că Maramureşul începutului de secol era deja bolnav de maghiarizare. În 1906, Iorga observă că toată protipendada Maramureşului, în mod special preoţii şi învăţătorii care ar trebui să fie români adevăraţi, erau daţi de partea autorităţilor maghiare. Iorga vede că în casele lor nu se vorbeşte limba română şi că în biblioteci aveau cărţi maghiare. Mai este un moment deosebit în 1913, când episcopul de Gherla, unchiul lui Iuliu Hosu, Vasile Hosu, face o vizită în Maramureş tot cu scopul de a deştepta elitele, pentru că elementul românesc era pe cale de dispariţie.

Aceste două vizite trezesc elementul românesc şi tinerii români talentaţi şi cu dragoste de carte sunt ajutaţi să facă studii superioare.

Acest Gavrilă Timiş a lui Gabor, unul dintre cei 16 copii a primarului de Borşa - Timiş Gavrilă Gabor (1830-1890).

Acest primar a fost atât de preocupat de educaţie, încât pe propria livadă şi o parte din casa lui le transformă în şcoală. A fost pentru prima dată când un primar renunţă la camerele lui din casă pentru a face şcoală pentru comunitate. Un asemenea om era normal să-i dea o educaţi