Echipa de baschet SCM-U Craiova s-a reunit în efectiv redus, deoarece mai mulţi jucători se află la naţionalele ţărilor lor, iar americanii Bureau şi Seals au ajuns mai târziu.
Trei dintre echipele prim-divizionare de la SCM-U Craiova şi-au reluat pregătirile luni seară. Echipa masculină de baschet s-a reunit la Sala Polivalentă, echipa masculină de volei la stadionul „Ion Oblemenco“, iar echipa feminină de volei a avut programat primul antrenament la Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“.
Deşi era stabilit ca şi baschetbalistele să înceapă pregătirile tot pe 5 august, până la urmă antrenorul Daniel Vasile a decis ca reunirea să aibă loc după 15 augut, ţinând cont că are nevoie de timp să pornească aproape de la zero cu alcătuirea lotului.
La primul antrenament al echipei feminine de volei SCM-U Craiova, condus de Berti Văsuică şi secundul său, Alexandru Cosma, au fost prezente următoarele jucătoare: Ramona Postea, Florina Chirilov, Alexandra Ariton, Sorina Buz, Andreea Smultea, Alexandra Purcea, Maria Precup, Alexandra Badea, Mihaela Ilina, Iulia Derveşteanu, Ana Ghionea şi Andreea Matei. Noutăţile sunt Florina Chirilov (de la Piatra Neamţ), Alexandra Ariton (CSM Sibiu), Maria Precup, Iulia Derveşteanu şi Alexandra Purcea (toate trei de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“ Craiova).
„Deocamdată, lotul este incomplet, să sperăm că zilele acesta va mai veni cel puţin o jucătoare. Obiectivul echipei este salvarea de la retrogradare. Avem o echipă tânără, mult schimbată faţă de anul trecut, cu o medie de vârstă scăzută. Avem şi trei fete de la «Titulescu» cooptate în lot. Pregătirea se va face doar pe plan local“, a spus Berti Văsuică, revenit la SCM-U în această vară. La echipă ar mai fi nevoie de un libero şi un centru. În ceea ce priveşte postul de libero, clubul a purtat discuţii cu Andreea Ispas, dar situaţia este incertă.
Voleibal