Am fost ieri şi în Cimitirul din Colonia Centrală, unde sunt îngropaţi minerii care au pierit în 1929, pe care-i comemorăm în fiecare an la data de 6 august. Cimitirul se află mai jos de Primăria Lupeni, pe unul din dealurile coloniei locuită acum de oameni nevoiaşi.

Dacă am trăi într-o societate normală, guvernată de legi şi oameni de bun simţ, acest cimitir ar trebui să fie un sanctuar al istoriei miniere, îngrijit, dichisit, parte a unui circuit turistic…

Ca şi colonia, şi cimitirul a ajuns doar să supravieţuiască, având un aspect neglijent. De cele mai multe ori este curăţat de familiile celor decedaţi sau, la ocazii speciale, de oameni de la mină.

Ieri, am oprit câteva momente în zonă pentru a vedea cum mai este starea cimitirului. Aici ar trebui să se depună coroane, nu neapărat la monumentul din oraş. Pentru că aici au fost îngropate trupurile minerilor care au avut puterea să se revolte. Însă locul este evitat de edilii locali, care nu-şi invită oaspeţii de onoare din judeţ în Colonia Centrală, pentru că s-ar face de ruşine cu totul. Străzile sunt, mai în faţă, practicabile, dar cum pătrunzi pe alei, acestea sunt pline de gropi şi mizerii. Pe lângă casele şi coteţele sărăcăcioase, sunt din loc în loc mici gropi de gunoi, unde depun deşeuri toţi cei din colonie. Şi ziua, dar mai ales noaptea, pe străzile din colonie te mănâncă câinii.

Cimitirul apare de printre casele sărace. Se văd direct monumentele comemorative şi câteva cruci de piatră şi de fier. Porţi nu are, pentru că au fost furate. Este curăţat de iarbă. Din fericire, nu te mănâncă guşterii prin el. În schimb, în cimitir pasc caprele. Ieri, o turmă generoasă de capre şi iezi rodeau de zor iarba şi buruienile din cimitir, sărind din loc în loc peste cruci şi gărduleţe de morminte.

Pe o placă comemorativă a unei troiţe se zăresc numele celor decedaţi. Dacă aceasta nu