Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA ordonă evacuarea tuturor cetăţenilor americani de pe teritoriul statului Yemen. Lista teroriştilor care plănuiesc atentate

Publicat in Antena 3, marți 6 august 2013 ·

Departamentul de Stat al SUA a ordonat evacuarea tuturor cetăţenilor americani de pe teritoriul statului Yemen, de teama unor atentate teroriste, relatează BBC News.

Anunţul vine la câteva zile după ce oficialii SUA au decis închiderea ambasadelor din majoritatea ţărilor arabe, inclusiv Yemen.

SUA au emis săptămâna trecută o alertă mondială de călătorie pentru toţi cetăţenii americani, avertizând asupra riscului sporit de atentate pe care gruparea teroristă Al-Qaida le-ar putea comite în luna august, mai ales în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Potrivit AFP, există cel puţin o ameninţare concretă din cauza căreia au fost luate toate aceste măsuri. Într-o înregistrare postată pe forumuri jihadiste, şeful Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a acuzat SUA că au “complotat” cu armata egipteană şi minoritatea creştină pentru a-l destitui pe preşedintele egiptean Mohamed Morsi.

Lista membrilor Al Qaida

Serviciile de securitate yemenite au publicat o listă cu 25 de presupuşi membri ai reţelei Al Qaida. Lista îi include şi pe cei trei saudiţi suspectaţi de plănuirea atacurilor împotriva instalaţiilor publice şi private ale ţării, informează agenţia EFE.

Teroriştii saudiţi care apar pe listă sunt Ibrahim Rubaish, Ibrahim al Asiri y Meshal al Shaiji.

Între cei yemeniţi se evidenţează Blaidi Yalal, liderul grupului Ansar al Sharia, afiliat la Al Qaida, care avea ca bază de operaţiuni în provincia de sud Abian, înainte de a fi evacuat de armată anul trecut.

Comitetul Suprem de Securitate, autoritatea supremă în domeniu, oferă o recompensă de 5 milioane de riali yemeniţi (23.000 de dolari) celor care furnizează informaţii care să ducă la arestarea oricăruia din presupuşii terorişti.

Citeşte mai multe despre: Yemen ambasada american

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vicepremierul Dragoş Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noştri a fost fără creşterea de TVA,însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de reducere a deficitului

Ziarul Financiar acum 29 minute
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat în emisiunea „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache” că în primă fază pachetul de măsuri fiscale nu conţinea creşterea de TVA, însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de r

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 20 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 54 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°