Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea Mariei – abandonată la naştere într-un container de gunoi şi salvată mai târziu de Fundaţia „Pentru Voi”

Publicat in Ziua de Vest, marți 6 august 2013 ·

Povestea ei a impresionat şi oamenii din afara organizaţiei. Unul dintre aceştia este prof. dr. Jenel M. Pătraşcu, de la Clinica II Ortopedie Timişoara, care i-a salvat un picior.

În anul 2006, pe când împlinea vârsta la care mulţi tineri ar sărbători absolvirea unei facultăţi şi ar începe să îşi facă planuri de viitor, Maria, o tânără cu dizabilităţi intelectuale şi fizice, nu avea nimic. Mai grav era că, fiind abandonată la naştere de mamă într-un container de gunoi, îşi târa piciorul într-o instituţie a „irecuperabililor”.

A ajuns la Fundaţia „Pentru Voi”

Locuia într-o cameră pe care o împărţea cu alte 10 fete cu dizabilităţi, nu avea hainele ei, pe care să şi le aleagă ea, primea mâncare puţină, nu avea nicio perspectivă, nici o speranţă de mai bine.

„Mi-au rupt piciorul nişte băieţi mai mari când eram la cămin la Oraviţa, pentru că nu am vrut să fur lapte. Acolo luam bătaie în fiecare seară şi dacă nu făceam ce spuneau ei ne ardeau cu ţigara, ne dezbrăcau şi ne forţau să alergăm desculţi prin oraş. Îngrijitorilor nu le păsa de noi. Seara ne sedau sau ne trimiteau la etajul trei, la camera de box. Nu mi-a plăcut la Oraviţa, era tare rău...”, a povestit Maria.

De la bătăile primite, Maria a mai dobândit un handicap, pe lângă cel din naştere. Piciorul rupt în copilărie, netratat corect şi la timp, a rămas înţepenit şi nu se mai putea îndoi, ceea ce făcea ca Maria să se deplaseze greu, şchiopătând.

În 2007, Maria a devenit beneficiară a serviciilor oferite de Fundaţia „Pentru Voi” Timişoara. A fost anul în care a cunoscut „lumea de afară” şi a aflat că se poate trăi şi altfel. Ea locuieşte de atunci în locuinţa protejată DORA, are camera şi lucrurile ei şi a învăţat să gătească şi să îşi cumpere lucrurile de care are nevoie. Are banii ei pentru că este angajată la Centrul de zi „Ladislau Tácsi”, unde se ocupă cu servirea meselor. P

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

ANPC, controale în trenurile de călători, după reclamații privind lipsa aerului condiţionat şi toaletele neigienizate

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în atenţia comisarilor pentru Protecţia Consumatorilor, având în vedere numeroasele sesizări referitoare la condiţiile de călătorie, a anunţat, luni,

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

29°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°