Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriaşii ANL de pe strada Miloia îşi vor putea cumpăra apartamentele în care locuiesc

Publicat in Ziua de Vest, marți 6 august 2013 ·

Blocurile ANL de pe strada Miloia din Timişoara sunt într-o situaţie ciudată. Deşi primăria a făcut recepţia lucrărilor, nu există autorizaţie de construcţie. Acum, lucrurile trebuie făcute în sens invers, pentru ca apartamentele să poată fi întabulate şi, ulterior, vândute chiriaşilor.

Chiriaşii peste 35 de ani plătesc o chirie de 600 de lei pe lună, în loc de 50 de lei, dar în situaţia actuală nu pot să-şi cumpere locuinţele. Primăria a început în luna aprilie demersurile pentru punerea în legalitate a blocurilor ANL. Vestea bună pentru chiriaşi este că în această toamnă vor putea deveni proprietari. Chiar şeful ANL s-a aflat azi la Timişoara pentru a contribui la rezolvarea acestei probleme.

Preţul de înlocuire a apartamentelor din blocurile ANL este de 326 de euro pe metru pătrat, cu tot cu TVA. Preţul final este compus din valoarea de înlocuire, plus cotă parte din centrala termică, plus cotă parte din părţile comune, minus amotizarea făcută în ultimii 5-6 ani, în funcţie de data la care s-a dat în folosinţă. Conform estimărilor făcute de viceprimarul Stoia, preţul final al apartamentelor va fi mai mic de 326 de euro pe metru pătrat.

Blocurile ANL de pe strada Miloia din Timişoara sunt într-o situaţie ciudată. Deşi primăria a făcut recepţia lucrărilor, nu există autorizaţie de construcţie. Acum, lucrurile trebuie făcute în sens invers, pentru ca apartamentele să poată fi întabulate şi, ulterior, vândute chiriaşilor.

Chiriaşii peste 35 de ani plătesc o chirie de 600 de lei pe lună, în loc de 50 de lei, dar în situaţia actuală nu pot să-şi cumpere locuinţele. Primăria a început în luna aprilie demersurile pentru punerea în legalitate a blocurilor ANL. Vestea bună pentru chiriaşi este că în această toamnă vor putea deveni proprietari. Chiar şeful ANL s-a aflat azi la Timişoara pentru a contribui la rezolvarea acestei probleme.

Preţul d

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 11 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%

Ziarul Financiar acum 5 ore
Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%: ► Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut în aprilie 2025 la 4,85% (4,86% în martie) şi a crescut în mai la 5,45%. Avansul fa

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°