Un tânăr de 16 ani, din Ilfov, ar fi trebuit să ajungă ieri acasă, după câteva zile de la mare împreună cu prietenii. Nu va mai ajunge însă niciodată, pentru că a murit, luni seară, în Spitalul Judeţean Constanţa. Ajunsese acolo după ce s-a electrocutat într-un parc de distracţii din staţiunea Eforie Nord, zona Belona. Martorii oculari spun că tânărul a vrut să se dea într-un carusel. Era în picioarele goale, pentru că tocmai ieşise din apă. Imediat ce a atins platforma din tablă, în zona de aşteptare, a fost curentat şi trânit la pământ. Unul dintre prietenii săi l-a ridicat în braţe şi a sunat la 112. Echipajul de pe ambulanţă a încercat timp de mai bine de o oră să-l resusciteze, fără succes. A fost transportat în stare de inconştienţă la spital, unde a decedat, câteva ore mai târziu.
Turiştii care au asistat la eveniment au fost revoltaţi de cele întâmplate. ”Şi copilul meu a spus că s-a curentat. Am vorbit cu angajaţii, mi-au spus că ştiu despre ce e vorba şi că trebuie să purtăm papuci”, a spus unul dintre ei. Oamenii le-au cerut socoteală angajaţilor, dar aceştia au reacţionat violent când aceştia le-au spus că ar trebui să atenţioneze lumea că există pericol de electrocutare. ”De ce mă întrebaţi pe mine? Vreţi să vă înjur?”, au spus ei. La faţa locului au sosit şi jandarmii, pentru a încerca să calmeze spiritele.
Anchetă de la Poliţie, Protecţia Consumatorilor şi ITM
Poliţiştiis-au deplasat de asemenea la faţa locului, unde au constatat faptul ca parcul de distracţii aparţine unei societăţi comerciale. ”În cauză fiind întocmit dosar penal faţă de administratorul societăţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Se fac cercetări, nu putem spune dacă cineva este sau nu vinovat”, a declarat Carmen Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Ieri, administratorul societăţii a dat decla