Societatea falimentară Olservmin SRL a ajuns subiect de presă şi motiv de scandal în tabăra Federaţiei Naţionale Mine Energie, culmea, în condiţiile în care a încheiat, în 2011, una dintre cele mai mari tranzacţii ai ultimilor ani. Este vorba de vânzarea cu 15 milioane de euro a Minei Băiţa din Bihor unui fond de investiţii din China. Fondul a cumpărat, de fapt, licenţa de exploatare a minereului de cupru de la Mineral Mining SRL, firmă cu acţionar unic Olservmin SRL, care, la rândul ei, a avut acţionar unic Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, parte a FNME. La momentul tranzacţiei, doar Condescu şi directorul de la Olservmin, Constantin Moşilă, s-au ocupat de afacere şi, de altfel, singurii care ştiu şi ce s-a întâmplat cu banii rămaşi de pe urma acesteia. În peisaj apare şi Claudiu Stafie, fost secretar de stat adus de Condescu prin Gorj, care, printr-o adresă de la Ministerul Economiei, dezvăluia că Marin Condescu ţine cu dinţii de licenţa de explorare a minereului de cupru, mină vândută ulterior, chinezilor.
Povestea minei de cupru de la Băiţa este destul de complicată, chiar dacă, în mod ironic, a fost o afacere-fulger, derulată în doar cinci luni de zile. A început prin 2008, când un suedez pe nume Per Goran Carlsson, deţinător al grupului Dacian Mining AB, a vrut să investească în mineritul din România. În 2009 şi-a făcut o firmă în România, Mineral Mining SRL, cu care a cumpărat licenţa de exploatare a minereului de cupru de la Băiţa. Perimetrul era, anterior, exploatat de SC Băiţa SA, o societate a statului. Însă Carlsson nu a cumpărat decât licenţa, lucru care avea să-l coste ulterior şi să-l facă să constate că a fost ţepuit de statul român. Astfel, degeaba extrăgea minereu dacă nu avea unde să-l proceseze, celulele de flotare, clădirea administrativă şi, în principiu, mai toate instalaţiile necesare fiind tot în administrarea SC Băiţa SA. Pentr