Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numeroşi sătmăreni au sărbătorit praznicul Schimbării la Faţă a Domnului

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 6 august 2013 ·

În fiecare an, în data de 6 august, creştinii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici sărbătoresc marele praznic al Schimbării la Faţă a Domnului. Această sărbătoare aminteşte de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos îşi descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. Cu această ocazie, în bisericile din judeţ au fost oficiate Sfinte Liturghii, la care au participat mii de sătmăreni.

Şi Biserica “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, de lângă Podul Golescu, s-a aflat în sărbătoare, sute de credincioşi participând la Sfânta Liturghie săvârşită de către protopopul ortodox de Satu Mare, preotul Ioan Socolan, alături de un sobor de preoţi. În cadrul cuvântului de învăţătură, preotul Ioan Socolan a prezentat tâlcuirea Evangheliei, când Mântuitorul Iisus Hristos şi-a arătat slava dumnezeiască pe muntele Taborului, în faţa celor trei ucenici şi apostoli pe care i-a luat cu El pe munte, aceştia fiind Petru, Iacov şi Ioan.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, când Sfânta Împărăteasa Elena zideşte o biserică pe Muntele Tabor. Acest praznic începe să fie menţionat în documente din prima jumătate a secolului al V- lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Faţă s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

Pavel Prodaniuc În fiecare an, în data de 6 august, creştinii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici sărbătoresc marele praznic al Schimbării la Faţă a Domnului. Această sărbătoare aminteşte de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos îşi descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. Cu această ocazie, în bisericile din judeţ au fost oficiate Sfinte Liturghii, la care au participat mii de sătmăreni.

Şi Biserica “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”,

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 3 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 11 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 8 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 8 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Selecție oferte - 13 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea achiziţionării serviciilor de „Proiectare instalaţii electrice - faza întocmire relevee reţele electrice şi instalaţii electrice proprietatea Parcului Industrial

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 6 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Horoscop 13 decembrie 2024. Zodia care nu trebuie să ia nicio decizie astăzi

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de vineri, 13 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Azi vei avea tendința de a te îndepărta de partenerul de viață, având senzația că te distrage de la un anumit plan profesi

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 6 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 8 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°