Fostul preşedinte al Statelor Unite George W. Bush a fost operat la inimă, în această zi, din cauza unui blocaj arterial. Bush, în vârstă de 67 de ani, a fost supus unei agioplastii şi i s-a montat un stent, un tub destinat uşurării circulaţiei sângelui, într-o arteră a inimii, potrivit aceleiaşi surse.
"Operaţia din această dimineaţa a fost încoronată de suces, fără complicaţii", a precizat Biroul lui Bush într-un comunicat. Potrivit aceleiaşi surse, "preşedintele Bush are un moral foarte bun, abia aşteaptă să se întoarcă acasă mâine (miercuri) şi să îşi reia programul de activităţi joi".