Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierul guvernatorului B.N.R., Adrian Vasilescu, vede C.F.R. Marfă tot la stat

Publicat in Strada de Buzau, marți 6 august 2013 ·

• Buzoianul ar vrea însă un „management foarte puternic” pentru companie

Privatizarea C.F.R. Marfă printr-o licitaţie câştigată de Grupul Feroviar Român (singurul operator de transport de călători între Buzău şi Nehoiu), a încins lupta dintre Guvern şi Traian Băsescu, ducând în mod evident la numeroase încălcări ale „pactului de coabitare” dintre Victor Ponta şi preşedinte.

Convocarea „intempestivă” a C.S.A.T.-ului de către Traian Băsescu, atunci când ştia că Victor Ponta este plecat din ţară şi nu-şi poate susţine punctul de vedere, pare a fi punctul culminant al acestei înfruntări mai mult politice decât economice. „Referitor la declaraţiile lui Traian Băsescu privind privatizarea C.F.R. Marfă şi convocarea <<în totală bătaie de joc>> a şedinţei C.S.A.T., sunt necesare câteva precizări: dacă Traian Băsescu are vreun dubiu vizavi de această privatizare şi se află în posesia unor date suplimentare despre bonitatea şi capacitatea finan­ciară a investitorului sau orice alt tip de informaţii, are obligaţia legală de a le face publice. (…) Atitudinea şi declaraţiile insinuante ale lui Traian Băsescu în ceea ce priveşte C.F.R. Marfă se în­ca­drează în strategia sa per­so­nală de a sabota şi boicota, în mod constant, toate proiectele şi iniţiativele Guvernului U.S.L.”, a afirmat secretarul general adjunct al P.S.D. Codrin Ştefănescu.

Ieri dimineaţă, o anumită parte a presei s-a grăbit să anunţe că A.N.A.F. a pus sechestru pe averea patronului G.F.R., Gruia Stoica, încă de la sfârşitul lui iunie 2013, acesta fiind motivul pentru care el nu ar fi putut împrumuta de la nicio bancă banii necesari cumpărării C.F.R. Marfă. Ulterior, fiscul a infirmat informaţia printr-un comunicat de presă. „Precizăm că societatea Grup Feroviar Român S.A. nu figurează cu sechestre instituite, conturi blocate şi nici nu figurează pe lista datornicilor”, scrie în comunicatul A.N.A.

Articolul in Strada de Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul FCSB – Manchester United: Gigi Becali - Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci!

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, joi seară, după meciul pierdut de FCSB în faţa echipei Manchester United, scor 0-2, că nu este bună “strategia cu 5 pe fund” şi că “dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci”. ”Dacă n-ai calitate în teren, n-ai ce să faci.

FCSB va înfrunta în play-off-ul pentru optimile Ligii Europa Union Saint-Gilloise sau echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic

News.ro acum 3 ore
FCSB va înfrunta în play-off-ul pentru optimile de finală ale Ligii Europa fie formaţia belgiană Union Saint-Gilloise, fie echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic. Conform unui tablou prestabilit de UEFA, echipele de pe poziţiile 11 şi 12 în grupa u

Informări publice - 31 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 38 minute
Organizaţia Caritas Alba Iulia, titular al Autorizaţiei de Construire nr. 581/30.12.2024, emisă de Primăria Braşov, anunţă începerea lucrărilor de amenajări interioare sediu de bancă şi amplasare firme luminoase în Braşov, str. Calea Bucuresti, nr.

Ministerul Sănătății anunță stare de alertă epidemiologică în România

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ministerul Sănătăţii a anunţat introducerea stării de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii, inclusiv a gripei. "Având în vedere evoluţia rapid crescătoare a infecţiilor gripale din ultimele trei săptămâni, asem

Şase răniţi în Spania, într-o explozie la fabrică de muniţie germană Rheinmetall Expal Munitions de la Javalí Viejo, în apropiere de Murcia

News.ro acum 4 ore
Şase persoane au fost rănite - una grav - într-o explozie la o fabrică de muniţie, în sud-estul Spaniei, care aparţine societăţii germane Rheinmetall, anunţă joi serviciile de urgenţă din regiunea Murcia, relatează AFP. ”Serviciile de urgenţă au pre

Încă un avion F-16 Fighting Falcon cumpărat de la Norvegia a ajuns la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii/ Escadrila 48 Vânătoare, completă

News.ro acum 9 ore
O aeronavă F-16 Fighting Falcon cumpărată de la Norvegia a aterizat, joi, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, astfel că Escadrila 48 Vânătoare este în formaţie completă. ”Joi, 30 ianuarie, o aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziţionată de Români

Doi dintre suspecții arestați în legătură cu furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents, prezentați de Poliția olandeză. Motivul dezvăluirii identității lor VIDEO FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Poliția a publicat joi seara, 30 ianuarie, fotografiile a două persoane care au fost arestate miercuri în legătură cu furtul de artă din Assen. Au fost făcute publice și numele acestora. Identitatea celei de-a treia suspecte, o femeie, nu a fost înc

Marcel Ciolacu nu aprobă o eventuală candidatură a lui Victor Ponta: „Nu o va face din calitatea de membru al PSD”

Adevarul acum 7 ore
Premierul PSD Marcel Ciolacu a clarificat joi câteva aspecte privind bugetul pentru anul 2025, dar şi faptul că PSD îl va susţine pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din mai, aşa cum prevede acordul din coaliţie. „Dacă Victor Ponta va candi

Horoscop 31 ianuarie 2025. ZODIA care se ceartă cu partenerul

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de joi, 30 ianuarie 2025. Unii nativi au parte de vești bune, în timp ce alții se confruntă cu provocări serioase. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte! S-ar putea să-ți displacă puternic o

Radu Drăgușin s-a accidentat în Tottenham - Elfsborg. Scene îngrijorătoare: a dus imediat mâna la genunchi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Radu Drăgușin (22 de ani) s-a accidentat în Tottenham - Elfsborg, suferind o accidentare la genunchiul drept la numai 16 minute după ce intrase pe teren. a făcut semn către banca de rezerve că meciul este gata pentru el

Vremea

București
acum

vin.

7°/14°
sâm.

7°/12°
dum.

4°/10°
lun.

2°/6°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

2°/9°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/3°
Constanta
acum

vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
dum.

5°/7°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-1°/12°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/4°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

4°/10°
dum.

3°/9°
lun.

0°/6°