Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedalat… subacvatic

Publicat in Exclusiv Gorj, marți 6 august 2013 ·

Târgu-Jiu pedalează (Episodul 16)

Am demonstrat şi de data asta că vremea caniculară nu ne poate ţine departe de natură şi poftă de pedalat. Din nou am reuşit să ne strângem în jur de 25 de persoane, echipate cu biciclete de teren, poftă de aventură şi zâmbetul pe buze. Traseul pe care ne-am deplasat a avut ca scop sosirea numai pe trasee de offroad la piscina Aqua Sweet din Voiteşti din Deal, Comuna Bălăneşti. Am profitat de răcoarea dimineţii şi am pornit la drum traversând răcoroasa pădure de la Preajba-Bălăneşti până în zona Grui-Lăzăreşti, înainte de lăsarea vremii caniculare. Am profitat de ospitalitatea şi amabilitatea celor de la Aqua Sweet şi ne-am răcorit în frumoasa piscină, după care am consumat ceva răcoritor alături de un meniu „a la grill”, am admirat peisajul deosebit în care este amplasată această piscină şi, după câteva ore de repaus, ne-am întors spre casă pe drumul de asfalt de la Bălăneşti.

Nu pot să nu amintesc şi repriza de fotografii şi filmări subacvatice în care vedete au fost bicicliştii TRIX BIKE haioşi şi plini de viaţă ca de fiecare dată. Am simţit lipsa reprezentanţilor Adry FIt Gym şi-i aşteptăm la următorul episod să recupereze.

Vă aşteptăm săptămâna asta în număr cât mai mare să asistaţi la TransAlpin Bike Marathon Rânca 2013, ce va avea loc duminică, pe data de 11 august, în staţiunea Rânca. Trix Bike este alături de organizatorii acestui deosebit eveniment ciclist participând cu o echipă de voluntari călare pe biciclete, galerie şi alţi susţinători care ajută la buna desfăşurare a evenimentului, echipament foto-video şi chiar participând la două dintre categorii.

De asemenea, o parte din echipa TrixBike se deplasează marţi, 6 august, spre Dunăre, în localitatea Sviniţa. Deplasarea se va face tur-retur numai pe biciclete. Mai multe amănunte în articolul următor.

Până săptămâna viitoare, vă transmitem numai b

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 33 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°