Ieri, în zi de aleasă sărbătoare, credincioşii s-au recules din nou în biserici, unde au venit pentru a aprinde o lumânare şi a se ruga pentru cei dragi. Deşi a fost zi lucrătoare, Biserica cu Lună din Oradea a fost plină, mulţi dintre cei prezenţi venind încă de dimineaţă pentru a se spovedi şi împărtăşi la preotul duhovnic, întrucât ne aflăm în postul Sfintei Marii.
Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi, alcătuit din: părintele Teodor Cristea, parohul bisericii, părintele decan Dumitru Megheşan, părintele Dumitru Popovici, părintele Ioan Codorean, părintele Ioan Coroban şi părintele diacon Gheorghe Băbuţ, care a rostit, la final, cuvântul de învăţătură în faţa credincioşilor. "Ne aflăm în data de 6 august 2013, ziua Schimbării la Faţă a Domnului, dar şi în vremea Postului Adormirii Maicii Domnului. În momentul acesta al verii, pe Muntele Tabor sunt 50 de grade, iar pe el, în vârf, parcă îl vezi pe Mântuitorul", a spus părintele diacon, adăugând că această zi aminteşte de momentul în care apostolii, aflaţi pe Muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci este Fiul Său. Pe Muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta. "Iisus Şi-a arătat adevărata faţă dumnezeiască pe Muntele Tabor, a arătat ce ne aşteaptă în Rai, în veşnicie, acolo unde este lumină. Dar ca să