Ajunge cu stresul, poluarea, aglomeraţia, betoanele încinse şi facturile tot mai obeze! Aproape jumătate de milion de români au dat asfaltul oraşului pe uliţa satului, de 16 ani încoace, spun statisticile.

Iată una dintre poveştile celor care au vrut să-şi schimbe macazul vieţii. El a lucrat în marketing, ea e pictoriţă. De patru ani locuiesc în Gurbăneşti, un sat din Bărăgan. Au şi carte de identitate cu noul lor domiciliu. Vor să trăiască din cultivarea şi comercializarea roşiilor. Ei sunt Victoria şi Florin Cojocariu.

Ascult povestea pe care mi-o spune Florin şi încerc să-mi imaginez cum stătea el, alături de soţia lui, în iarna 2009-2010, în casa mică, bătrânească, din satul acesta în care am poposit şi eu acum, Gurbăneşti, la nici o oră de mers cu maşina, din Capitală.

Atunci, în iarna aceea, vântul şuiera şi spulbera zăpada, iar cei doi orăşeni priveau de la geam cum Bărăganul se îmbracă într-o plapumă din ce în ce mai grea. Au simţit că sunt acasă. Asta, spun ei, căutaseră. Erau în mijlocul furtunii şi totuşi sentimentul siguranţei era mai puternic în căldura şi liniştea casei. Se auzeau numai ţipetele buştenilor topindu-se în foc. Un moment în care, povesteşte Florin, a descoperit acea senzaţie de-a nu face nimic, de-a nu te mai gândi la nimic.

Timpul părea că s-a oprit în loc. El, bărbatul, ajuns azi la 46 de ani, care a lucrat o viaţă în marketing, în România şi în străinătate - perioadă de care nu prea vrea să vorbească - trăia în iarna aceea momentul de ruptură, de schimbare a macazului vieţii. Crivăţul n-a reuşit să-i alunge pe cei doi orăşeni din Gurbăneşti.

Testul psihologic

Victoria, soţia lui, artist plastic, avea un atelier în Bucureşti. Pictură abstractă, îmi explică preocupările sale. Florin cumpărase casa şi terenul de 1.000 de metri pătraţi, în Gurbăneşti, în 2006, dar uitase de satul acesta o perio