Ştiu persoane cu credit ipotecar în euro luat în 2007si 10% dobândă variabilă, calculată după algoritmul propriu al băncii. De atunci, au semnat un act adiţional iar dobânda este Euribor plus 9%. La asemenea rate, până la scadenţă plasată peste 25 de ani, îşi plăteau casa de peste 3 ori. Asta însă la valoarea din 2007 a caselor. Cum preţurile s-au redus cu minim 50% în euro de la spargerea bulei imobiliare, înseamnă că îşi plătesc acum casa de 6 ori până la scadenţa împrumutului raportat la valoarea sa actuală de piaţă. Partea proastă este că le-au scăzut între timp veniturile (bonusuri, salarii) că doar e criză.

Într-o lume civilizată, oamenii ăştia ar avea câteva soluţii. Nu va gândiţi la refinanţare, suma obţinută ar fi mult mai mică după scăderea valorii garanţiei şi prudenţa de care dau dovadă mai nou băncile. Cea mai la îndemână soluţie ar fi să dea banca în judecată şi să obţină o ajustare a costurilor, până la nivelul celor practicate în prezent pentru cei care iau ipotecare în euro (deci o înjumătăţire a lor). Au semnat un contract-tip, n-au negociat nimic-că aşa era atunci, iar mulţi au câştigat deja împotriva băncilor în justiţie pe cont propriu sau prin asociaţii. Din păcate, trebuie din nou mobilizaţi bani pentru avocaţi iar când mergi cu peste 70-80% din venituri la bancă, lună de lună, s-ar putea să nu mai ai de unde să strângi cureaua. Dacă BNR şi FMI nu s-ar opune, ar avea poate o şansă să primească nişte condiţii decente prin anularea tuturor contractelor similare dacă o asociaţie de protecţie a consumatorilor, pornind de la un singur caz câştigat în justiţie cu un contract de credit asemănător, ar da în judecată banca şi ar câştiga. Toate instituţiile enumerate, plus Guvernul nostru servil când vine vorba de duetul BNR-FMI, nu vor să audă însă de intrarea în vigoare a prevederii din condul civil care dă undă verde proceselor pe clauze a