Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei cetăţeni români de etnie romă au fost arestaţi în Franţa pentru un jaf asupra unui magazin de bijuterii

Publicat in Adevarul, marți 6 august 2013 ·

Trei cetăşeni români au fost arestaţi iar doi dintre ei au fost puşi sub acuzare, fiind suspectaţi că au jefuit un magazin de bijuterii din Cambrai, în nordul Franţei, relatează Le Figaro în ediţia electronică.

Proprietara magazinului, rămasa văduvă în urma unui jaf anterior, a fost rănită în timpului spargerii. În timpul jafului derulat în de la 20 iunie, cei trei suspecţi au agresat-o pe bijutieră, rupându-i braţul. Aceasta este văduva lui Herve Bouquignaud, ucis cu lovituri de cuţit pentru suma de 40 de euro, în 2011, în acelaşi magazin de bijuterii.

Unul dintre cei trei români, în vârstă de 24 de ani, considerat a fi principalul agresor, a fost acuzat de tentativă de omor „precedat, însoţit sau urmat de o crimă”, „o acuzaţie ce corespunde cu ceea ce (bijutiera) a declarat că a trăit”, a subliniat procurorul Eric Vaillant.

Cetăţeanul este de asemenea acuzat de conspiraţie, jaf armat în bandă organizată cu violenţe provocate de arme. Cel de-al doilea individ, în vârstă de 20 de ani, suspectat că ar fi fost şoferul, a fost pus sub acuzare pentru jaf armat comis în bandă organizată.

Două dintre persoanele suspectate au fost arestate la 1 august la Chatillon. Cel de-al treilea suspect, în vârstă de 28 de ani, a fost arestat luni dimineaţă într-o suburbie a Bruxelles şi urmează să fie extrădat în Franţa.

Cei trei indivizi de etnie romă din România sunt cunoscuţi de serviciile de poliţie sub mai multe identităţi pentru furturi comise pe întreg teritoriul Franţei, fiind căutaţi pentru unele dintre aceste delicte de un deceniu, relatează Le Figaro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale la Evaluarea Națională! 10 elevi au obținut media finală 10 după contestații

Ziua Constanta acum 29 minute
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise din sesiunea curentă (23 - 27 iunie) a Evaluării Naționale/EN VIII 2025, au fost publicate astăzi, 10 iulie, conform calendarului, pe site-ul dedicat<https://evalu

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum o ora
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum o ora
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 51 minute
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Concluziile lui Basarab Panduru după FCSB - Inter d'Escaldes: „Asta m-a surprins”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Basarab Panduru a analizat prestația avută de , din turul 1 al preliminariilor UEFA Champions League. Și a încercat să găsească explicații pentru jocul roș-albaștrilor. Poate au fost de vină și schimbările. Să nu uităm că e primul meci. Să o vedem î

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 32 minute
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Viktor Orban cere demisia președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Mediafax acum 9 ore
„Mâine va fi o zi turbulentă pentru Parlamentul European”, a afirmat Orban, referindu-se la votul de încredere ce va avea loc pe 10 iulie în Strasbourg. „Membrii Parlamentului European vor decide dacă ea trebuie să rămână în funcția de șef al birocr

Scrisoarea lui Trump în care o anunţă pe Maia Sandu tariful vamal pentru Republica Moldova: „Vă rugăm să înţelegeţi că rata de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina deficitul comercial” / 58% din bunurile exportate de Moldova în SUA sunt vinuri dulci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană, a anunţat Donald Trump într-o scrisoare adres

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 11 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Vremea

București
acum

18°
joi

15°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

22°
joi

16°/28°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°